CULTURA 2 iunie 2013

Moaște și o bucată din lemnul Sfintei Cruci, la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe

de Monica Vrânceanu | 1056 vizualizări

Credincioșii din Sfântu Gheorghe pot vedea şi se pot ruga, de acum încolo, la părți din moaștele Sfinților Nicolae și Gheorghe, precum și o bucată din lemnul Sfintei Cruci, cea pe care a fost răstignit Domnul Iisus Hristos, acestea fiind aduse la Catedrala Ortodoxă.

Preotul paroh al Catedralei, Cristian Groza, a declarat că moaștele și lemnul Sfintei Cruci au ajuns la Sfântu Gheorghe prin intermediul și bunăvoința părintelui ieromonah Nicolae Vera, paroh al Parohiei Ortodoxe sârbe Sfinţii Andrei şi Nicolae din Alicante (Spania).

„Sfintele odoare sunt însoţite de certificate de autenticitate, ce atestă provenienţa lor de la Vatican – lemnul Sfintei Cruci şi moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar moaștele Sfântului Nicolae au venit de la Biserica Ortodoxă din Alicante. Mulţumim lui Dumnezeu şi Sfinţilor Nicolae şi Ghorghe pentru binecuvântarea şi bucuria revărsate asupra noastră, recunoştinţă ce se manifestă şi prin săvârşirea săptămânală a Acatistului Sfântului Gheorghe – în fiecare marți de la ora 17, şi pe cel al Sfântului Nicolae – în fiecare joi, de la ora 17”, a spus Cristian Groza, arătând că pentru credincioși acest lucru are o mare însemnătate.

Preotul Paroh a menționat că sfintele moaște au fost aşezate în icoanele celor doi sfinți, putând fi cinstite în fiecare zi de credincioșii care calcă pragul Catedralei Ortodoxe din Sfântu Gheorghe.

Moaste Catedrala Sfantu Gheorghe Preoti iunie 2013 - 01

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.