CULTURA 15 ianuarie 2020

Mii de lucrări despre „Structura haosului”, așteptate la Bienala de Grafică

de Daniela Luca | 1661 vizualizări

Artiștii din întreaga lume pot trimite creațiile până pe 20 martie 

A șasea ediție a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc se va axa pe viziunile artiștilor din întreaga lume care își vor transpune reacția la problemele mondiale prin intermediul limbajului artei contemporane. Lucrările pot fi trimise până pe 20 martie, iar publicul le va putea admira pe cele mai reușite începând cu 9 octombrie, ziua în care va avea loc vernisajul oficial al expoziției, la Centrul de Artă din Transilvania. 

Consiliile Județene Covasna, Harghita și Mureș, alături de Centrul de Cultură al Județului Covasna, Centrul Cultural și de Arte Lăzarea și Muzeul Județean Mureș, au anunțat marți, 14 ianuarie, concursul pentru participarea la cea de-a 6-a ediție a Bienalei de Grafică din Ținutul Secuiesc. 

Structura haosului, tematica celei de-a șasea ediții 

În cadrul unei conferințe de presă, organizatorii au vorbit despre cele mai importante noutăți ale acestei ediții. Printre acestea se numără tematica evenimentului care se va axa pe spiritul de experimentare, depășirea hotarelor, reinterpretarea normelor estetice sau demolarea ierarhiilor din trecut. 

„Anul acesta față de anul trecut am stabilit o tematică fixă. Am propus de fapt o tematică, dar acceptăm și alte lucrări care nu pot fi incluse în această tematică. Titlul tematicii este «Structura haosului». De fapt, aici mă refer la problemele politice, ecologice sau chiar și cele legate de problema migrației care este foarte actuală în zilele noastre. Deci G6 în acest an așteaptă răspunsuri de la artiști ai diferitelor națiuni provenind din culturi diferite, dorind să afle cum reacționează ei la problemele mediului lor folosind limbajul artei contemporane de fapt, prin grafica contemporană”, a explicat curatorul Bienalei, Ferencz S. Apor. 

Înscrierile se pot face doar online 

Regulamentul Bienalei s-a modificat, iar înscrierea se poate face exclusiv prin formularul online de pe site-ul grafikaiszemle.ro. Astfel, încărcarea reproducerii digitale a lucrărilor se face online, prin formularul de înscriere, împreună cu datele solicitate. Termenul limită de trimitere lucrărilor este 20 martie 2020.

Jurizarea se va efectua ca și până acum, în două etape. Din cele aproximativ 3.000 de lucrări pe care le așteaptă organizatorii,  vor fi alese între 200 și 300 de opere. 

Lucrările selectate vor intra în catalogul Bienalei și vor participa și la expoziție, al cărui vernisaj oficial va avea loc pe 9 octombrie, la Centrul de Artă din Transilvania, localizat în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, pe strada Oltului nr.2.  Tot atunci vor fi anunțați și câștigătorii concursului internațional de artă grafică. 

Cu o zi înainte de vernisaj, va fi deschisă și expoziția artistului Jing Liu din China, câștigătoarea marelui premiu al Bienalei din 2018, însă organizatorii nu au stabilit deocamdată o locație.  

Dacă până acum doar lucrările câștigătoare rămâneau în colecția instituției, începând de anul acesta, toți artiștii au opțiunea de a dona creația Centrului de Artă din Transilvania. 

Totodată, programele bienalei din acest an vor fi însoțite și de alte evenimente conexe în mai multe localități din cele trei județe. 

Premiile pentru cele mai valoroase lucrări 

Un sponsor privat va oferi premiul mare, în valoare de 2.000 de euro, iar celelalte trei premii, în valoare de 1.000 de euro, sunt acordate de Consiliile Județene ale județelor Covasna, Harghita și Mureș. 

Totodată, unul dintre artiști va avea ocazia să își expună lucrările la Trienala din Cracovia, capitala graficii, iar Trienala din Miskolc, Ungaria, oferă un program de rezidențiat pentru unul dintre participanți. Și Uniunea Artiștilor Plastici din Sfântu Gheorghe va oferi un premiu intitulat „Baász Imre”. 

Organizatorii au mai specificat că au reușit să încheie parteneriate cu universități de specialitate din diferite țări, cu scopul de „a umple anii între cele două ediții”. Astfel,  pe lângă expozițiile care se organizează din doi în doi ani, va exista și o oportunitate de dezvoltare pentru cei interesați de domeniu. 

Privitorul, mai aproape de artist în 2020 

Un aspect important al noii ediții este și dorința organizatorilor de a deschide un dialog între public și artiști. 

„Deși concursul în sine este dedicat artiștilor profesioniști, dorim să fim mai accesibili publicului larg. Pe de o parte se vor realiza filmulețe scurte despre câte o tehnică, adică gravură în lemn sau alte tehnici prin care se realizează aceste lucrări care vin la Bienală. Și atunci dorim ca oamenii să nu fie puși în fața unei opere despre care nu prea își dau seama cum s-a creat, ci să aibă o preconcepție despre cum se naște o asemenea lucrare de artă, să aibă un punct de legătură despre cum să se apropie de acest gen artistic. Ca și conținut dorim ca invitații noștri să povestească la vernisaj ce gânduri și sentimente au avut și ce i-a făcut să se exprime în acest mod, să arătăm și partea omenească, partea emoțională sau chiar să se nască un dialog între artist și public”, a punctat directorul Centrului de Cultură al Județului Covasna, Imreh-Marton István. 

La ediția precedentă, din 2018, un număr de aproape 1.000 de artiști din 58 de țări au trimis aproximativ 2.500 de creații, ceea ce înseamnă aproape dublu față de ediția din 2016. Dintre acestea, 295 de lucrări au fost selectate de un juriu specializat și doar cele mai valoroase au obținut premii. 

Jing Liu din China a fost câștigătoarea marelui premiu al Bienalei din 2018. Premiul „Nagy Imre“ a plecat spre Statele Unite, în timp ce premiul „Plugor Sándor“ a fost câștigat de Samira Zamani din Germania. Polonezul Jakub Jaszewski a fost câștigătorul premiului „Nagy Pál“, iar românul Răzvan Anton a fost premiat la ediția precedentă de Consulatul General al Ungariei la Miercurea Ciuc.

Foto: Vargyasi Levente

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.