CULTURA 22 aprilie 2013

Lucrările de refacere a Cinema Arta încep la vară [FOTO]

de Monica Vrânceanu | 100 vizualizări

Clădirea va deveni noul sediu al Teatrului Andrei Mureșanu, dar va găzdui și două săli de cinematograf

La finele lunii viitoare se va demara procedura de achiziție publică pentru reabilitarea renovarea clădirii fostului Cinema Arta din Sfântu Gheorghe. Primarul municipiului, Antal Árpád, a declarat că au fost finalizate studiile de fezabilitate pentru renovarea clădirii care va deveni noul sediu al Teatrului Andrei Mureșanu (TAM) dar va găzdui și două săli de cinematograf, potrivit proiectului aprobat în cadrul Consiliului Local.

Studiile preliminare arată că lucrările de renovare, reabilitare și amenajare a clădirii se vor cifra în jurul sumei de 1,2 milioane de euro.

„În bugetul local am cuprins suma necesară pregătirii proiectelor tehnice şi am încrederea că într-o lună şi jumătate putem demara procedura de achiziţii publice. Sper să primim sprijin financiar pentru aceste lucrări şi de la bugetul central”, a spus Antal Árpád, care și-a exprimat speranța că investiția va fi finalizată în următorii doi ani, poate chiar și mai repede – dacă vor fi banii necesari.

Planurile clădirii prevăd înființarea unei săli tip studio cu peste o sută de locuri pentru TAM, dar și spații pentru birouri, cabine și spații necesare decorurilor, în vreme ce cele două săli de cinema vor avea câte 80 de locuri fiecare (concepute inclusiv pentru vizionarea proiecțiilor 3D).

Clădirea Cinema Arta a fost finalizată în 1968, iar ultima proiecție de film a avut loc în urmă cu aproape zece ani. Clădirea a fost îndelung disputată în ultimii ani între municipalitate și un om de afaceri care deschisese aici un club. În cele din urmă, Primăria a evacuat discoteca și a intrat în posesia clădirii, pe care a promis-o TAM, pentru ca teatrul românesc să aibă un sediu propriu. În prezent, TAM împarte spațiile cu Teatrul Tamási Áron, în vreme ce Sala Studio, refăcută recent, este ocupată de Ansamblul de Dansuri Háromszék și Studio M.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.