CULTURA 16 decembrie 2012

La finele proiectului de granturi: „Iniţiativă. Implicare. Progres” la Şcoala gimnazială „Ady Endre”

de Covasna Media | 483 vizualizări

Progres” la Scoala gimnaziala „Ady Endre”În perioada 1 martie – 30 noiembrie, la Şcoala gimnazială „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe s-a derulat proiectul „Iniţiativă. Implicare. Progres”, organizat cu sprijinul Fundaţiei Centrul Educaţia 2000+, finanţat de Fundaţia Soros.

La sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa cadrelor didactice și a elevilor din grupul țintă, s-a organizat ultima activitate a proiectului.

Programul „Iniţiativă. Implicare. Progres” a avut drept scop promovarea egalităţii de şanse, a toleranţei şi combaterea discriminării de orice fel, prin intervenţie complexă, multifactorială asupra formării personalităţii elevilor în cadrul unor activităţi extraşcolare, în vederea acceptării diversităţii socio-etnice ca o realitate cotidiană, învăţare continuă, precum şi implicare în valorificarea creatoare şi utilă a timpului liber. Echipa s-a ocupat în această perioadă în special cu organizarea unor activități planificate pentru 40 de elevi din ciclul primar (români și maghiari) care provin din familii aflate în impas, mai exact cu părinţi şomeri, copii aflaţi în grija bunicilor, elevi cu cerinţe educative speciale, grupuri minoritare sau copii care provin din familii care au un venit minim garantat.

Ultima întâlnire a echipei

Planul de acţiune a cuprins mai multe activităţi de-a lungul celor 9 luni, cât a durat proiectul. În cadrul proiectului, fiecare activitate a fost minuțios pregătită. Ateliere literare, workshop-uri, acţiuni de ecologizare, parada modei din materiale refolosibile s-au bucurat de un mare succes. Asociaţia Nez Perce, care de-a lungul timpului s-a implicat în activităţile noastre şcolare, ne-a sprijinit şi de această dată. Copiii sunt cei mai mari iubitori de animale, aşa că, în cadrul activității „Câinele – un prieten de nădejde”, micuţii s-au împrietenit şi mai mult cu câinii. Primăria, prin d-na viceprimar Sztakics Eva a oferit câteva zile de tabără la Șugaș Băi, unde s-au organizat activităţi sportive variate pentru elevi, dar și program de ștrand. S-au achiziţionat materiale didactice, dar şi echipamente, iar la final s-a organizat o excursie la Cheile Bicazului și o plimbare cu vaporul pe Lacul Bicaz. Elevii au primit numeroase cărți, reviste pentru copii, mingi și corzi, iar la atelierele organizate au avut la dispoziţie cele mai bune materiale de lucru. De asemenea, Centrul de Voluntariat HITI ne-a fost de mare ajutor, doi voluntari de la centru fiind alături de elevi la majoritatea activităților.

Expoziţii permanente

Două expoziţii permanente mărturisesc activitățile derulate, Jurnalul proiectului surprinde sentimente și păreri ale elevilor, chestionarele aplicate, articole din presa locală, dar mai presus de toate, o echipă mică, care a învățat că totul este posibil dacă există voință… acestea sunt rezultatele proiectului derulat.

Suntem extrem de mulțumiți că proiectul nostru a avut un impact pozitiv asupra grupului ţintă, mediul şcolar a devenit mai cald şi prietenos pentru elevi, iar proiectul va continua, chiar şi după cele 9 luni. În acest sens am aplicat chestionare, pentru a reuşi să identificăm care sunt acele activităţi care s-au bucurat de cel mai mare succes în rândul copiilor, pentru a le permanentiza. Pe viitor vrem să diversificăm paleta de activităţi şi vom face tot posibilul să atragem şi alte surse de finanţare. Odată cu prezentarea rezultatelor, colegii vor înţelege că la nivelul fiecărei catedre trebuie să existe cel puţin un proiect educativ pe an şcolar, iar prezentarea exemplelor de bune practici va aduce numai elemente pozitive în viaţa elevilor.

Prof. coordonator Gruman Rozalia 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.