CULTURA 27 aprilie 2022

Întâlnire cu publicul: scriitoarea Elena Vlădăreanu, la Zilele Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 982 vizualizări

În săptămâna culturală a celei de a 29-a ediții a Zilelor Sf. Gheorghe, joi, 28 aprilie 2022, la ora 18, la Ceainăria Tein va avea loc o întâlnire cu publicul a poetei și scriitoarei Elena Vlădăreanu.

Una dintre cele mai semnificative autoare ale generației sale, cu o sensibilitate socială unică în creația ei, invitata noastră îi va avea ca interlocutori pe criticul literar brașovean Adrian Lăcătuș, respectiv pe traducătorul literar și poetul clujean Király Zoltán.

Elena Vlădăreanu (1981, Medgidia) este scriitoare, jurnalistă și co-inițiatoarea Zilelor Sofia Nădejde. A debutat cu poezie în 2001-2002, iar de atunci a publicat mai multe volume de versuri, printre care spaţiu privat. a handbook (Cartea Românească, 2009, cu desene de Dan Perjovschi), Bani. Muncă. Timp liber (Nemira, 2017), minunata lume disney (Nemira, 2019). În vara anului 2021, aceasta a debutat în proză la Editura Nemira, cu un volum intitulat August. Cuprinzând 10 proze scurte, acesta surprinde viața domestică, cu toate ale sale: dinamici de cupluri, relații sociale, negocieri personale, violență, victorii mărunte, maternitate, descoperiri, revolte, îndrăgostiri, copilărie, infidelități, mici bucurii și multe altele.

Zilele Sofia Nădejde a fost co-inițiat de autoare din dorința de a promova literatura scrisă de femei, și a ajuns anul trecut la cea de-a patra ediție, fiind un micro-festival interdisciplinar, care pune în prim-plan arta realizată de femei.

Evenimentul este organizat de Biblioteca Județeană „Bod Péter”, cu sprijinul biroului de organizare al Zilelor Sf. Gheorghe, la Tein Teahouse, respectiv al Editurii Lector (Tg. Mureș).

(Biblioteca Județeană „Bod Péter”)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.