CULTURA 31 martie 2023

Horațiu Mălăele și Țapinarii vin să facă spectacol la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 1362 vizualizări

Și încă 3 informații noi și interesante despre a doua ediție a târgului de carte Sepsi Book

Sepsi Book, târgul de carte și festivalul de literatură contemporană care în 25 – 28 mai a.c. va avea a doua ediție la Sfântu Gheorghe, plusează. Adică deja se anunță un eveniment mai amplu, mai interesant, mai bogat decât a fost cel de anul trecut. 

Primele amănunte au fost prezentate joi, în cadrul unei conferințe de presă, la care au luat parte directorul târgului, Szonda Szabolcs, şi coordonatorul festivalului, Gombos Zoltán. 

1. Horațiu Mălăele, dar și alți 5 autori români au confirmat că vin la târgul de carte

Cunoscutul și îndrăgitul actor Horațiu Mălăele a confirmat, potrivit organizatorilor, că va veni la finele lunii mai, la târgul de carte din Sfântu Gheorghe, în calitate de autor. Poate nu sunt mulți sunt cei care știu, dar acesta este un artist cu multe talente, fiind și caricaturist, și scriitor. Prezentarea sa de carte se anunță a fi „ieșită din tipare”, pentru că va fi sub forma unui one man show. 

De asemenea, au confirmat prezența și Bogdan Suceavă (profesor universitar în Statele Unite, matematician și autorul a peste 20 de volume de proză, poeme și eseuri), Florin Irimia (cadru didactic universitar, critic literar, traducător și scriitor), Octavian Segărceanu – Sega (autor din Brașov), Radu Țuculescu (care va prezenta cărțile sale scrise pentru copii) și Maria Monica Stoica (autoare din Sfântu Gheorghe, care va avea o dublă prezentare de carte în cadrul evenimentului). 

Pe lista activităților din cadrul festivalului, a mai fost amintit și parteneriatul cu Teatrul „Andrei Mureșanu”, care va aduce un spectacol de lectură, iar la eveniment va veni și scenograful Horațiu Mihaiu. 

2. Concert de folk alternativ cu Țapinarii 

Dacă anul trecut, la prima ediție, formația Fără Zahăr a făcut un spectacol pe cinste, acum trupa Țapinarii, compusă din artiștii Florin Tănase și Cosmin Covei, se va asigura că starea de bine este la cel mai înalt nivel. 

3. Deja sunt rezervate 30 de standuri pentru edituri 

Un minus de anul trecut, care deja dă speranțe că se va transforma în plus în ediția a doua a Sepsi Book, este numărul editurilor (în special de carte în limba română). Deja au confirmat 30, în ciuda faptului că în aceeași perioadă din mai are loc și BookFest, cel mai mare târg de carte din țară, care se desfășoară la București. La Sfântu Gheorghe, va fi prezent și cunoscutul brand Cărturești cu o ofertă de carte. 

4. Universul Copiilor crește; ia naștere și un spațiu special dedicat tinerilor

Pentru că la prima ediție a fost atât de popular, colțul numit Universul Copiilor va fi organizat într-un spațiu mai generos, care să permită micuților cititori și familiilor lor să se desfășoare în voie. 

Totodată, surpriza de anul acesta va fi spațiul special conceput pentru tinerii cititori. Se pare că se pun la cale lucruri interesante și atrăgătoare pentru ei, dar organizatorii au lăsat deocamdată demersul într-o umbră de mister. 

5. Program mai bogat, dar buget mai mic decât la prima ediție

Și cu toate că se vrea o ediție mult mai bună și mai bogată decât cea de anul trecut (care a depășit oricum toate așteptările în privința numărul de vizitatori), banii sunt mai puțini. Așa cum au anunțat, autoritățile au optat să ofere un buget mai mic evenimentelor culturale, pentru că de bani e nevoie la proiectele de investiții care urmează să înceapă. Cu alte cuvinte, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a oferit o sumă de 500.000 de lei pentru organizarea evenimentului de la Sepsi Arena, iar Consiliul Județean Covasna 130.000 de lei. 

La conferința de presă de joi, s-a mai vorbit și despre transportul spre Arenă, respectiv că sunt discuții să fie autobuze din oră în oră pentru ca toată lumea să poată ajunge la eveniment fără probleme, respectiv că și trenulețul de aventură al asociației Vadon va avea curse speciale. 

Așa cum se știe deja, târgul de carte Sepsi Book este organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Covasna, Biblioteca Județeană „Bod Péter”, Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Asociația Susținătorilor Bibliotecii „Bod Péter”.  

Prima ediție a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană Sepsi Book a înregistrat 7.000 de vizitatori. Evenimentul a avut aproximativ 80 de programe organizate și au participat 40 de edituri care și-au vândut cărțile la 30 de standuri. 

Mai sunt două luni până la a doua ediție. Deja așteptările mari au fost create. Nu ne rămâne decât să stăm cu sufletul la gură, să strângem bani de cărți și să lăsăm timp în agendă, pentru că sigur fanii acestui eveniment au cheful de citit și de explorat lumea cărților dat la maximum. 

Foto: Kristó-Gothárd Hunor

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.