CULTURA 13 aprilie 2022

„Gura de oxigen” pentru corul Plai Întorsurean: deplasarea în Albania

de David Leonard Bularca | 1406 vizualizări

Corul Plai Întorsurean va fi, în perioada 28 iunie – 2 iulie, în Albania, la un festival coral internațional. Deplasarea este văzută ca o „gură de oxigen” de către membrii corului, mai ales după doi ani în care pandemia a îngreunat activitatea culturală, spune Cornel-Mihai Tonie, coordonatorul corului de la Întorsura Buzăului.

Deplasarea este posibilă printr-o finanțare primită din partea Consiliului Județean (CJ) Covasna, de 12.000 de lei. Vestea că proiectul depus de ei a primit finanțare a adus bucurie în echipa celor de la corul Plai Întorsurean. 

„Vă dați seama că ne-am bucurat nespus când am aflat că am primit finanțarea, pentru că sunt fonduri la care noi tragem cu dinții, ca să zic așa. Orice finanțare este binevenită. Așa avem și noi șansa să reprezentăm orașul, județul, țara. O să mergem la un festival internațional, în Albania, în Durres”, a spus, marți, pentru Observatorul de Covasna – CovasnaMedia.ro, Cornel-Mihai Tonie. 

Deplasări ar fi mai multe, dar nu sunt bani 

Corul Plai Întorsurean primește des invitații în alte țări, la diferite evenimente, însă din cauza lipsei de fonduri aceștia se văd nevoiți să refuze. 

„Invitații tot avem, problema este că nu prea putem din punct de vedere financiar să onorăm toate invitațiile pe care le primim. După toată pandemia asta, când activitățile culturale au fost zero, asta a fost o gură de oxigen (n. red. că se pot deplasa în Albania). Noi nu am mai avut spectacole, dar anul ăsta se pare că vom reîncepe, după toată perioada asta mai neagră, activitățile culturale. Am fost chemați în Croația, Turcia, dar nu putem merge, pentru că nu avem cu ce”, ne-a mai spus coordonatorul corului.

Totuși, se pregătește pentru data de 13 iunie organizarea festivalului „La poalele Ciucașului”. 

„Cu ce fonduri mai avem, vrem să organizăm festivalul „La poalele Ciucașului”, chiar la Întorsura Buzăului, dacă se termină renovarea la Casa de Cultură”, a mai spus, în final, Cornel-Mihai Tonie. 

Corul Plai Întorsurean are între 35 și 40 de membri. 

Anul acesta 459 de proiecte vor primi finanțare de la CJ Covasna, fondul total pentru acestea fiind de 3,35 milioane de lei, au anunțat reprezentanții instituției. 

Sursa foto: Asociația Culturală Plai Întorsurean / Facebook  

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.