CULTURA 21 octombrie 2019

FLOW3 – Festival Internațional de Teatru Mișcare la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 926 vizualizări

În perioada 13-17 noiembrie 2019 va avea loc la Sfântu Gheorghe ediția 3. a Festivalului Internațional de Teatru Mișcare FLOW. FLOW3 oferă publicului spectacole reprezentative a scenei dansului contemporan, tema principală a festivalului fiind fizicalitatea pură și minimalismul.

Ediția din acest an prezintă producții care oferă o perspectivă diversă asupra tendințelor actuale ale teatrului dans și mișcare din Europa. Evenimentul de cinci zile va include patru producții invitate, cea mai recentă producție a trupei Studio M și discuții cu artiștii invitați.

Programul festivalului va avea un program permanent - o expoziție/perfomance de Josef Nadj, Mnémosyne care poate fi vizionată de mai multe ori în perioada festivalului. Va ajunge pentru prima dată în România trupa franceză Emanuel Gat Dance cu SACRE | WORKS. De asemenea festivalul prezintă producția Volitant de Góbi Dance Company și producția Special society de Central Europe Dance Theater, o piesă de dans realizată de artistul slovac Anton Lachky.

Festivalul se va deschide cu noua producție a Studioului M, Variations: Nr.1, pe 13 noiembrie la 19:00 în Studioul de Dans Háromszék. Coregrafa producției este Ermira Goro, fosta membră a  trupei britanice DV8 Physical Theatre. Artista este deja cunoscută în rândul publicului din Sfântu Gheorghe din 2017, din cadrul Festivalului FLOW2, din spectacolul Dandelion (Onassis Cultural Centre Athens). Ermira Goro revine la Sfântu Gheorghe în calitate de coregraf cu Variations: Nr. 1, o producție care ​​cercetează cunoașterea autentică, simbioza dintre dans și teatru fizic. Spectacolul explorează semiotica gestului de a da sens, formele impresiilor noastre despre lume, observațiile despre alții și starea de „a fi în prezent”. Premiera spectacolului va avea loc pe 30 octombrie 2019 de la ora 19, în Studioul de Dans Háromszék.

Pe 14, 15 și 16 noiembrie Josef Nadj prezintă producția Mnémosyne, care va fi jucată de 7 ori în perioada menționată. Pe lângă creațiile sale teatrale și coregrafice, artistul are o prezență intensă și în domeniul artelor plastice și al fotografiei. La treizeci de ani de la premiera primei sale spectacole, Josef Nadj creează acum o piesă globală - o cutie neagră înconjurată de o expoziție fotografică în care se află în „distanță apropiată” de publicul să, ca actor, dansator și interpret. Omagiu personal adus lui Aby Warburg, istoric de artă, și  proiectului său neterminat Atlas, Mnémosyne este o instalație artistică completă, performance și expoziție în același timp. Producția se va juca în Sala Kamara al Teatrului Tamási Áron.

Trupa Góbi Dance Company ajunge la FLOW3 cu proiectul solo Volitant pe 15 noiembrie. Spectacolul se află în lumea tranzițiilor și a metamorfozelor, intenționează să aducă spectatorii în starea intermediară între „deja nu aici” și „încă nu acolo”. Volitant a fost inclus pe lista Aerowaves Twenty18 și a câștigat numeroase premii internaționale. Rita Góbi este o artistă inedită pe scena dansului independent din Ungaria, coregrafiile sale caracterizându-se prin minimalism și precizie minuțioasă. 

Pe 16 noiembrie, de la ora 20 va avea loc spectacolul Special Society de Central Europe Dance Theatre. Spectacolul este realizat de Anton Lachky, dansator al Companiei Akram Khan și fondatorul Companiei Anton Lachky. Artistul slovac prolific a realizat aproape cincisprezece producții în ultimii zece ani, atât în Europa cât și în Statele Unite.

În spectacolul Special Society plutesc în fața noastră imagini suprarealiste ale unei companii speciale, în timp ce intrăm pe tărâmul visului și al imaginației. Anton Lachky traversează limitele noastre, ne deschide simțurile și ne cheamă într-o călătorie inedită. Producția se joacă în Studioul de Dans Háromszék. 

 

Ca spectacol de închidere al festivalului, organizatorii pregătesc o producție specială, o premieră absolută în România – prezența trupei franceze Emanuel Gat Dance pe scena Teatrului Tamási Áron de la ora 19. 

Fondatorul companiei este israelianul Emanuel Gat, un coregraf care, cu multe premii internaționale și recunoaștere profesională în buzunar, este unul dintre cei mai captivanți artiști de dans din lume. SACRE | WORKS este format din patru coregrafii separate, piesa SACRE, coregrafat pe trei femei și doi bărbați, bazată pe cunoscuta piesă muzicală a lui Stravinsky, Sărbătoarea primăverii. SACRE deconstruiește mecanica dansului salsa cubaneză și reasamblează în context actual. WORKS sărbătorește unicitatea, virtuozitatea, îndrăznețea și umanitatea a cinci interpreți: cinci dansatori, trei coregrafii scurte în medii muzicale diferite încearcă să descompună ierarhiile vremurilor noastre. Spectacolul va avea loc în Sala Mare a Teatrului Tamási Áron.

Festivalul este susținut de către Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Covasna, Fondul Bethlen Gábor, Institutul Francez din București, UNITER (Uniunea Teatrală din România) și Fundația Communitas.

Partenerii media al festivalului sunt: Cotidianul Háromszék, Cotidianul Székely Hírmondó, Sepsiszentgyörgy.Info, Játéktér, TVR Târgu Mureș, Erdély TV, Transindex, Radio România Cultural, Radio România Târgu Mureș, Friss Fm, Radio Sepsi, Radio Sláger.

Parteneri: Ansamblul de Dansuri Háromszék, MAGMA Contemporary Medium, Kobak Design

Biletele sunt disponibile la Biroul de Organizare din Sfântu Gheorghe și online pe www.biletmaster.ro.

Bilete: preț întreg 25 RON, preț redus (studenți, pensionari, profesional) 15 RON și la spectacolul lui Josef Nadj organizatorii oferă bilete în picioare de 20 RON.

Informații și detalii despre program sunt disponibile pe site-ul Studio M (www.m-studio.ro) respectiv pe pagina facebook (facebook / M STUDIO) și instagram (instagram / mstudiotheatre).

PROGRAM

• 11.13.

19h | Variations: Nr.1 | M Studio

Koreográfus | Coregraf | Choreographer: Ermira Goro Háromszék Táncstúdió | Studioul de Dans | Dance Studio

*Időtartam | Durata | Duration: 1h

• 11.14.

18h | 19:30h | 21h | Mnémosyne

Előadó, koncepció| Interpret, concepție | Performer, concept: Josef Nadj Kamaraterem | Sala Kamara | Kamara Hall

*Időtartam | Durata | Duration: 20 min.

• 11.15.

16h | 19h | Mnémosyne

Előadó, koncepció | Interpret, concepție | Performer, concept: Josef Nadj Kamaraterem | Sala Kamara | Kamara Hall

*Időtartam | Durata | Duration: 20 min.

20h | Volitant|Góbi Dance Company

Koreográfus | Coregraf | Choreographer: Góbi Rita Háromszék Táncstúdió | Studioul de Dans | Dance Studio

*Időtartam | Durata | Duration: 37 min.

• 11.16.

16h | 19h | Mnémosyne

Előadó, koncepció | Interpret, concepție | Performer, concept: Josef Nadj Kamaraterem | Sala Kamara | Kamara Hall

*Időtartam | Durata | Duration: 20 min.

20h |Special Society | Central Europe Dance Theatre Koreográfus | Coregraf | Choreographer: Anton Lachky Háromszék Táncstúdió | Studioul de Dans | Dance Studio

*Időtartam | Durata | Duration: 30 min.

• 11.17.

19h | SACRE / WORKS | Emanuel Gat Dance Koreográfus | Coregraf | Choreographer: Emanuel Gat

Tamási Áron Színház - Nagyterem | Teatru - Sala Mare | Theatre - Main Hall

*Időtartam | Durata | Duration: 75 perc egy szünettel|minute cu o pauză|minutes with one intermission

Jegyek | Bilete | Tickets

www.biletmaster.ro, Központi Jegyiroda (Biroul de Organizare, Municipal Ticket Office)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.