CULTURA 5 august 2021

Expoziția retrospectivă a graficianului și artistului acționist Imre Baász la Centrul de Artă din Transilvania

de Covasna Media | 1109 vizualizări

6 august – 3 septembrie 2021

Cu prilejul aniversării a 80 de ani de la nașterea și după 30 de ani de la moartea lui Imre Baász, Centrul de Artă din Transilvania vă invită la vernisajul expoziției comemorative a graficianului și artistului acționist, care va avea loc vineri, 6 august 2021 de la ora 18 în spațiul expozițional de la etajul III. Curatorii expoziției sunt Orsolya Baász și Péter Madaras. Gazda evenimentului este dr. Beáta Bordás, coordonatoarea Centrului de Artă din Transilvania, iar publicul va fi salutat de Fruzsina Vargha, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe. În cadrul vernisajului graficianul și profesorul Universității Naționale de Arte București, Mircia Dumitrescu, va evoca personalitatea artistului și istoricul de artă Lili Lőrincz prezintă expoziția.

Imre Baász a fost unul dintre cei mai importanți artiști și graficieni transilvăneni din a doua jumătate a secolului XX. Pe lângă activitatea sa de ilustrator de reviste și cărți, a creat instalații, artă acționistă, mail-art și s-a ocupat și de scenografie. În 1972 a absolvit Facultatea de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj Napoca, fiind elev al lui László Feszt. Lucrarea sa de diplomă a fost o serie de gravuri pentru Kalevala, care a obținut premiul al doilea la Salonul Național de Carte de la București. În 1976, s-a mutat la Sfântu Gheorghe, unde a condus Galeria de artă până în 1982. A însuflețit viața artistică a orașului, organizând prima expoziție națională avangardistă pentru tineret din acele vremuri, Medium (1981),  care ulterior a devenit internațională în 1991 (Medium 2) și festivalul de artă acționistă AnnArt de la Lacul Sfânta Ana. În perioada 1990-1991, a fost profesor la Facultatea de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București și scenograf la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Arta sa versatilă se bazează pe dorința de libertate și pe reprezentarea reacțiilor de respingere a dictaturii și a opresiunii politice sau naționale. În limbajul său grafic, care se bazează pe principiul colajului, printre motivele recurente se numără acul de siguranță, difuzorul, pasărea, gardul de sârmă sau grilajul, cifrele și dosarele.

Această expoziție oferă o secțiune transversală despre activitatea artistică a lui Imre Baász. Parcurge drumul artistului de la ilustrațiile pentru epopeea Kalevala, realizate ca lucrare de diplomă, până la ultimele desene în tuș făcute pe patul său de moarte. Expoziția încearcă să ofere o imagine de ansamblu despre modalitățile specifice și inovatoare ale auto-exprimării artistice și despre diversele tehnici de grafică cu care a lucrat Baász, iar pe lângă acestea prezintă și câteva instalații și performance-uri. În ceea ce privește selecția serigrafiilor, gravurilor cu diferite tehnici (acvaforte, acvatintă, linogravuri), desenelor în tuș și instalațiilor, ne-am propus să alegem dintre acestea cele mai reprezentative atât din punctul de vedere al mesajelor, cât și al realizărilor tehnice. Lucrările împrumutate de la moștenitorii lui Imre Baász, din mai multe instituții muzeale (Muzeul Național Secuiesc, Centrul Cultural și de Arte Lăzarea, Galeria de Artă László Kádár din Covasna) și din colecții private, împreună cu câteva opere de artă păstrate în colecția Centrului de Artă din Transilvania sunt prezentate într-un mod unic, fiind acompaniate și de filme de prezentare.

Expoziția din spațiul expozițional de la etajul III al Centrului de Artă din Transilvania se poate vizita până la data de 3 septembrie 2021, de marți până vineri, între orele 10 și 17, iar sâmbătă între orele 10 și 18.

Vă așteptăm cu drag!

Centrul de Artă din Transilvania

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.