CULTURA 16 mai 2013

Eurovision 2013. Ce şanse are Cezar Ouatu să ajungă în finala de la Malmo?

de Covasna Media | 795 vizualizări

Cezar Ouatu, artistul care reprezintă România la Eurovision 2013, va intra în această seară în concurs, cu ocazia celei de-a doua semifinale.

Delegaţia României la Eurovision a ajuns în urmă cu o săptămână la Malmo, acolo unde va avea loc finala celebrului concurs.

Odată ajunşi în Suedia, românii s-au pus pe treabă şi au început pregătirile pentru repetiţii, Cezar Ouatu fiind foarte încrezător în şansele sale. „Sunt nerăbdător să urc pe scenă pentru prima repetiție. Am luat deja pulsul evenimentului, cu ajutorul câtorva dintre participanți, pe care i-am întâlnit. Malmo este un oraș liniștit, dar cu o energie pozitivă, care mă încarcă“, spunea Cezar, la doar câteva ore după ce a păşit pe tărâm suedez.

„E foarte important ca totul să fie așa cum am solicitat organizatorilor – sunet, lumini, grafică etc. – pentru ca show-ul nostru să fie la înălțime. Atât în sensul figurat al expresiei, cât și în cel propriu“, spunea şi Dan Manoliu, şeful delegaţiei României.

După prima repetiţie, care a avut loc pe 9 mai, jurnaliştii suedezi au rămas plăcut surprinşi de artistul nostru şi de melodia „It's my life“, afirmând că l-au descoperit deja pe câştigătorul din acest an al Eurovisionului. Chiar şi aşa, apariţia românului a fost una controversată, deoarece Cezar va fi îmbrăcat în semifinala şi în finala de la Eurovision cu o rochie neagră şi foarte decoltată. A doua repetiţie pe care Cezar a făcut-o la Malmo Arena a avut loc pe 11 mai, iar de această dată românul a ţinut şi o conferinţă de presă, în cadrul căreia Cezar a vorbit despre așteptările sale de la acest concurs, dar și despre cariera sa de contratenor.

„Repetiția a ieșit foarte bine, dar aștept cu nerăbdare momentul când voi cânta în fața celor peste 10 mii de spectatori. Sunt convins că atunci va fi și mai bine, pentru că întotdeauna, atunci când văd publicul impresionat de piesele pe care e interpretez, simt că trăiesc pentru cei care mă ascultă. Nu o dată mi s-a întâmplat să plâng în timp ce cântam“, a spus artistul.

De vocea lui Cezar a fost uimită și Bonnie Tyler, celebra interpretă galeză care anul acesta este reprezentanta Marii Britanii la Eurovision. Echipa TVR prezentă în Suedia i-a luat sâmbătă un interviu vedetei, aceasta declarând că, întrucât nu își poate acorda sieși propriul vot, i-l va da lui Cezar.

Devenit unul dintre cele mai controversate personaje ale Eurovisionului din acest an, Cezar a fost, luni, invitatul criticului de teatru Rick Jacobs la un talk-show în EuroFan Café, unul dintre locurile de întâlnire preferate ale iubitorilor acestui eveniment.

Timp de o oră, Cezar a răspuns întrebărilor moderatorului, referitoare la cariera sa de contratenor, la viața lui și la modul în care decide să o trăiască, la convingerile și sentimentele sale. De asemenea, discuția a vizat piesa pe care Cezar o interpretează pentru România la Eurovision 2013, „It’s my life“, show-ul pe care artistul îl va prezenta pe scena de la Malmö și proiectele sale de viitor.

„Show-ul meu nu este unul explicit, al cărui scenariu să poată fi povestit. El este mai degrabă unul pe care fiecare spectator îl simte în felul lui, fiecare trăiește emoția pe care i-o transmite piesa și fiecare este liber să aibă propria viziune vizavi de ceea ce îi exprimă acest show“, a mărturisit Cezar.

La finalul talk-show-ului, Rick Jacobs, un mare iubitor al operei, a apreciat naturalețea artistului român, sinceritatea răspunsurilor sale și seriozitatea cu care își face meseria.

Seara de 14 mai le-a adus mari emoții participanților din prima semifinală a competiției. Dintre cele 16 țări concurente, doar 10 au rămas în concurs pentru finala din 18 mai. Acestea sunt Moldova, Lituania, Irlanda, Estonia, Belarus, Danemarca, Rusia, Belgia, Ucraina și Olanda.

Dacă pentru reprezentanții celor zece țări calificate în finală primele emoții au trecut, pentru români ele cresc cu fiecare moment care ne apropie de semifinala în care va concura Cezar. Și, cum pe 14 mai nu a avut nicio repetiție programată la Malmö Arena, artistul român a cântat pentru publicul din Eurovision Village.

„Mă bucur că am avut ocazia să cânt în fața oamenilor. Întotdeauna mă simt bine atunci când văd că există o reacție imediată din partea celor care mă ascultă. În Eurovillage am găsit un public foarte receptiv. M-a surprins plăcut numărul mare de români pe care i-am întâlnit acolo, români stabiliți în Suedia, care au venit special să mă vadă și să-mi ureze succes în semifinala de joi“, a spus, marţi seară, Cezar.

(eva.ro)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.