CULTURA 7 noiembrie 2019

Ești cool și dacă citești!

de Covasna Media | 1112 vizualizări

Clubul de lectură „EȘTI COOL ȘI DACĂ CITEȘTI!” și-a deschis porțile primei întâlniri din acest an școlar, marți, 29 octombrie, 2019, la Colegiul Național„ Mihai Viteazul”, sub îndrumarea profesorilor coordonatori: Cristina Vișan, Cristina Telea-Comnea, Liliana Grosar, Maria Băilă. Romanul supus dezbaterii a  fost ales la recomandarea uneia dintre elevele care participă în mod activ la întâlnirile clubului, Mara Negoiță. Romanul …Să ucizi o pasăre cântătoare scris de Harper Lee a fost distins cu Premiul Pulitzer în 1960, fiind unul dintre marile succese literare ale ultimei jumătăți de secol.

Clubul nostru își propune atragerea iubitorilor de literatură de calitate, a tinerilor dornici de a împărtăși idei, de a schimba opinii, de a trăi emoții generate doar de lumea fascinantă a cărților. Am selectat câteva impresii ale participanților la întâlnirea noastră din acest semestru.

„Când am auzit că se organizează un club de lectură m-am bucurat nespus. Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă foarte primitoare și plină de căldură.” (Corboș Florentina, cl. a IX-a B)

„Clubul de lectură este o modalitate de a descoperii  lectura prin joc, prin dezbateri și prin împărtășirea de idei. Mi-a plăcut, a fost o experiență pe care îmi doresc să o repet.” (Ancu Ștefania, cl. a IX-a D)

„Clubul de lectură a fost o experiență ce m-a marcat. Îmi doresc să particip la toate întâlnirile, cartea m-a fascinat.” (Bende Istvan, cl. a IX-a D)

„Cartea dezbătută … Să ucizi o pasăre cântătoare este un roman cunoscut pentru tonul cald și pentru umor, deși tratează o problematică gravă. Romanul m-a captivat! A fost o activitate interactivă în care părerile noastre au fost ascultate și apreciate.” (Darvas Xenia, cl. a X-a B)

„Această întâlnire mi s-a părut mai interesantă, am discutat prietenos despre roman, am ascultat cu mare plăcere impresiile colegilor și m-am putut exprima liber. Vizionarea unui fragment din ecranizarea romanului mi  s-a părut cea mai bună idee.” (Oprea Ionela, cl. a  X-a B)

„Povestea  romanului este de o mare sensibilitate, o carte ce te face să vrei să o citești și a doua oară. Mi-a plăcut atmosfera clubului, un spațiu în care noi cititorii ne putem exprima liber ideile. Mărturisesc că nu m-am gândit niciodată cât de plăcut poate fi să discuți cu oameni care împărtășesc aceeași pasiune, lectura.” (Hurghiș Valentina, cl. a XI-a B)

„Experiența participării la clubul de lectură a fost una inedită, fiecare având posibilitatea să își exprime părerile și viziunile ,acest lucru făcându-ne să ne deschidem și să ne împărtășim gândurile despre cărți nu numai cu cei din jur. În cadrul clubului am întâlnit persoane pasionate de lectură, ca și mine, care mi-au devenit ulterior prieteni, din acest motiv, aștept cu nerăbdare următoarea întâlnire a clubului.” (Frank Antonia, cl. a IX-a A.)

„Singura activitate în cadrul căreia simt că pot fi deschisă, și, chiar îmi place să îmi împărtășesc gânduri, sentimente și idei, este clubul de carte organizat în școala noastră. Aici ascult și sunt ascultată, fiecare părere contează și atmosfera este una plăcută. Îmi place tare mult să citesc și de multe ori doresc să schimb opinii despre cartea citită, însă nu am cu cine, dar la clubul de lectură am această ocazie. Ultima carte citită a fost…Să ucizi o pasăre cântătoare. Această carte m-a fermecat încă de la primele pagini prin simplitatea cu care autoarea descrie realitatea urâtă a unei lumi rele, pline de prejudecăți, văzută prin ochii copiilor inocenți, adăugând astfel nuanțe de roz întregii povești. Titlul, consider eu, este o metaforă a uciderii inocenței copiilor. Tatăl micuței Scout, vocea narativă, mi-a ajuns la suflet prin frumoasa educație pe care le-o oferă copiilor într-o perioadă dificilă, îi învață să fie buni și corecți, să își țină întotdeauna capul sus și îi tratează ca pe niște mici adulți. Ce mi-a mai plăcut a fost modul în care cele două povești ce se desfășoară separat se îmbină într-un mod total neașteptat în finalul romanului, într-o lecție de viață.” (Zsunkuly Andrea, cl. a XI-a A)

„În 29 octombrie, de la ora 14, ne-am întâlnit cei de la Clubul de lectură pentru a discuta cartea lui Harper Lee …Să ucizi o pasăre cântătoare. A fost o atmosferă minunată, idei și păreri au zburat și s-au întâlnit într-un singur punct: textul e o carte educativă, psihologică ce oglindește realitatea dură a adulților filtrată prin ochii unei fetițe de opt ani. Cartea merită citită deoarece are acel ceva ce te ține în suspans și nu te lasă să o pui jos.” (Bodor Adriana, cl. a XI-a D)

„În data de 29 octombrie am participat la Clubul de carte Ești cool și dacă citești! cu o discuție pe tema rasismului și a egalității sociale, pornind de la cartea…Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee. Atât elevii, cât și profesorii și-au exprimat opiniile și ideile, au comentat deciziile personajelor și s-au transpus în lumea cărților. Am găsit un mediu în care m-am putut exprima liber, unde am fost înțeleasă și susținută și unde cu totii împărtășeam aceeași bucurie de a ne cufunda în universul lecturii. Aștept cu nerăbdare următoarea întâlnire pentru a-mi mai da frâu liber cuvintelor încă o dată, și pentru a descoperi opiniile altor cititori.” (Negoiță Mara, cl. a XI-A) 

Prof. Cristina Vișan, Cristina Telea-Comnea

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.