Trăim în vecinătatea unei imense tragedii, când se vorbeşte mai mult ca niciodată despre înfruntarea dintre bine şi rău şi despre curaj. Evgheni Schwartz a fost un mare scriitor rus şi un om curajos, iar gesturile sale de curaj sunt legate mai ales de două piese politice excepţionale, care au fost interzise imediat în Uniunea Sovietică a lui Stalin: Umbra, o adaptare după Andersen, pusă în scenă în 1940, și Dragonul, piesă finalizată în 1944, care a rămas unul dintre cele mai puternice texte-protest împotriva totalitarismului, sub toate formele sale. Dragonul – o parabolă care ne întoarce la basmele copilăriei şi la confruntarea dintre bine şi rău – este textul pe care regizorul Vladimir Anton l-a ales pentru a construi un spectacol despre sursele răului, despre  mecanismele prin care autocraţia construieşte o realitate alternativă, schilodeşte/corupe sufletele oamenilor şi îi transformă în complici la propria oprimare. O producţie a Teatrului Tamási Áron, care va avea premiera sâmbătă, 21 mai, de la ora 19. 

Vladimir Anton: „Din cauza pandemiei și a războiului din apropierea noastră, trăim vremuri extrem de grele, când rolul teatrului și responsabilitatea creatorilor de teatru au crescut, așa că am căutat mult timp până am ales în sfârșit acest text. Astăzi, cred că societatea noastră are mare nevoie de întâlniri între spectatori și actori și trebuie să încercăm să dăm acestor întâlniri un sens cât mai profund posibil. Binele și răul sunt concepte din ce în ce mai obscure, așa că ar fi bine să știm cine sunt cu adevărat Dragonii de astăzi, există ei în jurul sau în interiorul nostru? Spectacolul pe care l-am conceput nu oferă un răspuns cert la această întrebare, dar sunt încrezător că îl va stârni pe spectator să ia în serios această problemă și să se introspecteze”. 

Eroul piesei Dragonul este Cavalerul Lancelot, care în transcrierea lui Parti Nagy Lajos devine Láncz L. Ottó. De 400 de ani, un oraş este stăpânit şi asuprit de un uriaş dragon, pentru care locuitorii sacrifică anual câte o fecioară. Încercarea Cavalerului Rătăcitor de a elibera oraşul de sub dominaţia sângeroasă a dragonului se loveşte de suspiciunea şi de rezistenţa locuitorilor, care s-au obişnuit cu minciunile şi agresiunile balaurului. La urma urmelor, balaurul nici nu este atât de rău, căci apără oraşul de alte închipuite primejdii. Plus că, toată lumea ştie, balaurul nici nu poate fi învins, şi ce să facă oamenii cu libertatea, ei au nevoie de cineva puternic care să-i stăpânească şi să-i ferească de alte rele ce stau chipurile la pândă.

Evgheni Schwartz (1896–1958) s-a născut într-o familie de medici din Kazan, a început să studieze dreptul în 1914, dar curând și-a dat seama că nu aceasta este calea pe care vrea s-o urmeze. În 1917, s-a mutat la Rostov, unde a lucrat ca jurnalist, iar în 1921 a ajuns la Sankt Petersburg, apropiindu-se din ce în ce mai mult de literatură: devine editor de cărți pentru tineret, autor de reviste pentru copii şi publică primele sale scrieri în proză. Schwartz a scris multe cărţi pentru copii şi, în acelaşi timp, s-a apropiat de un cerc de poeţi şi artişti avangardişti, care au fost închişi în timpul epurărilor lui Stalin şi cărora scriitorul le-a făcut vocea auzită prin cavalerul Lancelot, din capodopera sa, Dragonul. O poveste care astăzi a devenit de o extremă şi tragică actualitate. 

Vladimir Anton s-a născut în 1983, în Bucureşti, într-o familie româno-ruso-maghiară de artişti. În 2006, a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale București, Secția Regie-teatru, şi între timp a devenit  un apreciat actor şi regizor de teatru şi film. A făcut asistenţă de regie la Francis Ford Coppola, Yuri Kordonsky, Liviu Ciulei și a fost director artistic al Festivalului Național de Teatru Independent Ideo Ideis. La începutul carierei, Vladimir Anton a regizat și seriale de televiziune, dar teatrul rămâne spaţiul de întâlnire şi creaţie unde se bucură deplin de libertatea de a-şi exprima obsesiile artistice. A lucrat pe scene din București, Brăila, Brașov, Râmnicu Vâlcea și Odorheiu Secuiesc. 

(Teatrul Tamási Áron)

Foto: Barabás Zsolt