CULTURA 18 iulie 2013

Două contestaţii la concursul pentru funcţia de director al TAM

de Agerpres | 604 vizualizări

Regizorii Gelu Badea şi Traian Şoimu, doi dintre candidaţii pentru funcţia de director al Teatrului Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe declaraţi respinşi, au contestat rezultatul comisiei de examinare.

În urma evaluării planurilor de management şi susţinerii interviurilor, aceştia au fost notaţi cu 7,20, respectiv 6,70, în timp ce câştigătorul concursului, regizorul Dan Ţopa, a obţinut 7,40. La concurs s-a mai înscris şi solista Luiza Zan, dar aceasta a fost eliminată după prima probă, planul de management propus de aceasta neîntrunind nota minimă 7.

Din comisia de examinare au făcut parte, printre alţii, directorul Teatrului Masca din Bucureşti, Mihai Mălaimare, şi fostul director al Operei din Braşov, prof. univ. Cristian Mihăilescu. Rezultatul contestaţiilor va fi făcut public săptămâna viitoare.

Postul de director al Teatrului Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe a rămas vacant în urmă cu câteva luni, când regizorul Horaţiu Mihaiu a demisionat în semn de protest faţă de modul de evaluare a activităţii sale manageriale de anul trecut. Mihaiu a mai fost director al TAM între anii 2007-2009, dar a plecat tot prin demisie nemulţumit de condiţiile de lucru şi subfinanţarea instituţiei.

Teatrul Andrei Mureşanu este singurul teatru românesc profesionist din judeţul Covasna şi se află în subordinea Consiliului Local Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.