CULTURA 19 octombrie 2020

Concurs de filme de scurt metraj cu tematică anticorupție (Proiectul #Integritate2020)

de Covasna Media | 1140 vizualizări

Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Asociația ProDemocrația și cu sprijinul financiar al Fundației Hanns Seidel România derulează, în perioada octombrie-decembrie 2020, proiectul #Integritate2020, proiect ce are ca obiectiv implicarea cetăţenilor şi a funcţionarilor publici în lupta împotriva corupţiei (https://rofaracoruptie.ro), activitatea principală fiind organizarea unui concurs de filme de scurt metraj cu tematică anticorupție.

Concursul se adresează tuturor cetățenilor români care au împlinit vârsta de 16 ani până la data înscrierii, desfășurându-se pe două secțiuni: amatori și profesioniști. Câștigătorii vor fi anunțați și premiați pe 9 Decembrie 2020, de Ziua Internațională Anticorupție, premiile fiind în valoare de  2000 de euro.

Detalii suplimentare privind condițiile de participare la acest concurs pot fi obținute accesând Regulamentul disponibil online, la adresa https://rofaracoruptie.ro. Atât înscrierea, cât și trimiterea filmului se fac online, prin completarea formularului electronic disponibil la adresa menționată.

Mesajul Direcției Generale Anticorupție este de toleranță zero la infracțiunile de corupție, iar pe această cale îndemnăm cetățenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupție și să ne sesizeze ori de câte ori este cazul.

Reamintim tuturor cetățenilor că, la nivelul judeţului Covasna, Direcţia Generală Anticorupţie este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Korosi Csoma Sandor, nr. 16, telefon 0267/307490, e-mail covasna.dga@mai.gov.ro. Totodată, Direcția Generală Anticorupție pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, respectiv Call-centerul anticorupţie 0800.806.806, care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

Serviciul Județean Anticorupție Covasna

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.