CULTURA 29 septembrie 2023

Concert cameral – Sonate romantice

de Covasna Media | 737 vizualizări

Sâmbătă, 30 septembrie 2023, de la ora 17.00, în Sala de Concerte a Centrului de Cultură Arcuș (Casa Muzicii, Sf. Gheorghe, str. Oltului nr. 6), va avea loc un concert cameral extraordinar cu titlul „Pas de deux Flamenco” susţinut de formația DUOTONINA: Anca Elena, pian și Thibault Solorzano (Franța), violoncel.

Vor fi interpretate lucrări dedicate duo-ului violoncel și pian: Kodály Zoltán – Rondo maghiar; Claude Debussy – Sonata pentru violoncel și pian în re minor; Manuel de Falla – El Paño Moruno, Nana, Polo, Asturiana (din 7 Canciones populares españoles), Suita Pas de deux Flamenco, Pas de deux Flamenco, Metastase, Samba, Corps et âmes, Kafka, Rameau.

DUOTONINA creează o lume sonoră captivantă și eclectică deopotrivă. Proiectul Pas de deux flamenco a pornit de la poemele lui Thibault Solorzano, pentru care Anca Elena a compus muzica, iar Thibault le-a improvizat la violoncel cu vocea unui alt personaj muzical. În august 2023 a fost lansat discul „Pas de deux Flamenco”, un proiect cuprinzând douăsprezece piese, nouă dintre acestea fiind originale, una având la origine o lucrare barocă semnată de Jean-Philippe Rameau, iar două aparținând compozitorului român Johnny Răducanu. Discul a fost lansat în concert la Paris, iar concertul din această seară face parte dintr-un șir de concerte destinate prezentării acestui disc.

Bilet intrare concert: 20 lei.

Doritorii pot procura bilete din timp la sediul CCA din str. Oltului nr. 6, între orele 9 - 15, informații suplimentare la tel: 0267 373 651.

(Centrul de Cultură Arcuș)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.