Tinerele handbaliste ale Sepsi-SIC, evoluții apreciate în primul lor sezon în liga secundă
Echipa de handbal a Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a încheiat primul său sezon la senioare de la reînființarea secției, în 2019. Formația covăsneană s-a clasat pe locul patru în Seria A a Diviziei A, la egalitate de puncte cu locul trei, ocupat de Unirea Slobozia. Astfel, tinerele handbaliste antrenate de Carmen Cartaș și Eugen Ciulei s-au aflat la doar un mic pas de „Final 8” al ligii secunde, turneul final de promovare.
Repartizată în cea mai dificilă și echilibrată din cele trei serii, Sepsi-SIC a avut 7 victorii, 1 rezultat de egalitate și 4 înfrângeri, având 368 de goluri marcate și 337 primite.
Au evoluat în această stagiune în „alb-verde”, în Divizia A, cu mici excepții, jucătoare care au terminat de curând junioratul, dar și un număr de 9 junioare. În special în a doua parte a sezonului, tinerele jucătoare de la Sepsi-SIC au avut evoluții apreciate și rezultate pozitive, inclusiv în partidele cu echipele care s-au înscris în lupta pentru promovarea în prima ligă.
„O serie echilibrată, cu jocuri de calitate, în compania unor echipe puternice. Am încercat să promovăm jucătoarele tinere, mare parte crescute de noi, am dat încredere și junioarelor. Accidentările, lipsa de experiență la acest nivel și uneori arbitrajul au cântărit în clasarea pe locul patru, la egalitate de puncte cu locul trei, adică foarte aproape de a obține calificarea la turneul de baraj. O experiență utilă, este prima participare în Divizia A, la senioare, a echipei Sepsi. Am progresat mult, avem convingerea că în următorul an competițional lucrurile vor arăta mult mai bine! Felicitări sportivelor și staff-ului pentru munca depusă!”, a declarat Sorin Iordan Popica, managerul secției de handbal a ACS Sepsi-SIC.
„În prima parte a sezonului am avut evoluții oscilante, cumva firești pentru o echipă foarte tânără, înscrisă în primul an la senioare. Din iarnă, însă, am reușit să punem mai multă consistență în jocul nostru și cred că au fost evoluții apreciate și rezultate pozitive, inclusiv în partidele cu echipele care s-au înscris în lupta pentru promovarea în prima ligă. Cred că am fi meritat să fim la acel turneu final, nu neaparat raportat la seria din care am făcut parte, ci la întreaga Divizie A, dar totodată cred că având adversari puternici, meciurile tari de care au avut parte fetele au fost plusul de care aveau acum nevoie. Una peste alta, o experiență bună, un bun punct de plecare pentru viitor”, a spus și antrenoarea Carmen Cartaș.
Sursă: Comunicat de presă