ACTUALITATE 4 mai 2024

O femeie de 80 de ani din Sărămaș a rămas fără locuință în urma unui incendiu

de Covasna Media | 2732 vizualizări

O casă din Sărămaș a fost cuprinsă de flăcări sâmbătă, în jurul orei 16:00. Incendiul a pornit de la scurgerile de gaze ale unei butelii, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna. A fost lansat și un apel umanitar pentru cei care își doresc să o ajute pe proprietara casei, în vârstă de 80 de ani. 

Incendiul nu s-a extins și la alte case. 

„La locul intervenției, au fost alocate două  autospeciale de stingere şi un echipaj medical SAJ. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului pe o suprafață de cca. 90 mp fără pericol de propagare la locuințele învecinate”, a transmis, pentru covasnamedia.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Alexandru Marian Rechițean. 

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului, însă au rezultat pagube materiale. 

„În urma cercetărilor efectuate la locul evenimentului, s-a stabilit că incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza unor scurgeri de gaze provenite de la butelia aragazului aflatǎ în interiorul bucătăriei. Este de menționat faptul cǎ nu a fost pericol de deflagrație, iar pompierii au intervenit prompt pentru lichidarea incendiului”, conform ISU Covasna. 

Parohia din Sărămaș a lansat un apel umanitar 

Reprezentanții Parohiei din Sărămaș au lansat un apel umanitar pentru proprietara casei, o văduvă în vârstă de 80 de ani. 

„Astăzi, în Sâmbăta cea Mare, când toate pregătirile pentru marele praznic al Învierii Domnului se apropiau de sfârșit, necazul s-a abătut asupra văduvei Gabor Viorica de 80 de ani, din satul nostru.

Un incendiu devastator i-a cuprins locuința în care stătea, și totul a fost mistuit.

Să rămâi la vârsta aceasta doar cu hainele de pe tine nu este ușor.

De aceea, fac un apel la bunăvoința dumneavoastră de a fi solidari și de a da o mână de ajutor fiecare cu ce poate, un bănuț, materiale de construcții sau orice altceva care poate să aline durerea unei femei văduve de 80 de ani.

 Am încredere că vom arăta empatie și solidaritate creștină, mai ales că venim după un post de 7 săptămâni în care am învățat să ne iubim unii pe alții și mai ales să plângem alături de cei ce plâng”, se arată într-o postare pe Facebook. 

Primarul din localitate: „A rămas în câteva zeci de minute fără locuință”

Și primarul din Barcani, Nicolae Păstor, face apel la oamenii care o pot ajuta să o facă. 

Doamna Vica, văduvă la 80 de ani, a rămas în câteva zeci de minute fără locuință. Cu mâinile pline de vopsea de ouă, mă întreabă tare tristă „eu ce mai pot face acum!? Doar să plec dincolo…”

Dacă un om e atât de deznădăjduit, noi ce putem face? 

Mereu am spus că oricui i se poate întâmpla asta! Apelez la bunătatea dumneavoastră în speranța că îi vom reconstrui casa”, a scris primarul. 

Nicolae Pastor a anunțat că se vor strânge ajutoare pentru văduva de 80 de ani începând cu săptămâna viitoare.     

„Începând de marți, o să începem să mergem din casă în casă, iar dacă puteți ajuta cu ceva, sunt sigur că o să reușim. Persoanele care se oferă voluntar pentru strângere de fonduri, le rog să mă contacteze. 

Persoanele care doresc să dea o mână de ajutor, o pot face și în această noapte la Sfânta Învierea a Domnului Iisus Hristos. Cele 3 Parohii din Comuna Barcani și-au oferit sprijinul în a susține această cauză, prin strângere de fonduri. 

Pentru transferuri bancare sau alte tipuri de beneficii (mobilier, electrocasnice, etc.) puteți lua legătura cu nepoata doamnei Vica, (Petra Maris  0730 806 646).

Mulțumim oamenilor din sat care au dat o mână de ajutor, dar în special  Pompierilor de la ISU Covasna - Pichet Întorsura Buzăului, care au fost foarte prompți azi”, a mai transmis edilul. 

Foto: Nicolae Păstor / Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.