CULTURA 18 mai 2022

CJ Covasna sprijină Festivalul Internațional de Teatru de Mișcare – FLOW cu 100.000 de lei

de Covasna Media | 919 vizualizări

Festivalul Internațional de Teatru de Mișcare – FLOW revine la Sfântu Gheorghe în perioada 27 iunie – 3 iulie. Evenimentul va avea parte și anul acesta de sprijinul Consiliului Județean (CJ) Covasna. În ședința de luni, 16 mai, aleșii județeni au hotărât că vor acorda 100.000 de lei pentru organizare. 

Potrivit coordonatorilor, în program sunt incluse două spectacole din România, cărora li se vor alătura cu evenimente și două companii din Belgia, o companie din Franța și una din Ungaria.

Pe lângă CJ, sprijin financiar va veni și din alte surse, potrivit documentelor aprobate luni: Fondul Bethlen Gábor, Fondul Național Cultural al Ungariei, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, SC Combridge SRL și Rețeaua pentru Artele Spectacolului Teatroskop (în valoare totală de 440.450 de lei).

Scopul proiectului cultural este realizarea unui festival de teatru-dans, a cărui prezență, prin caracterul său inovator, este unică în regiune. Flow semnifică fluxul apei, înseamnă plutire, fluctuație, învârtire. Denumirea sugerează dinamismul festivalului, dorința inovatoare și reflecția asupra fizicalității, a mișcării și a circularității. Ideea festivalului, organizat de Asociația Culturală și de Tineret Moira împreună cu Studio M, a pornit în 2015 din intenția de a sărbători aniversarea de 10 ani a trupei. Am vrut să realizăm o serbare în cadrul căreia să putem antrena și sensibiliza spectatorii din oraș și din regiune, cu scopul de a le arăta importanța și trendurile actuale ale teatrului dans și de mișcare. Prima ediție a Festivalului Flow a avut loc între 27 noiembrie - 1 decembrie 2015 la Sfântu Gheorghe, la aceasta participând companii care reprezintă o anumită direcție artistică în categoria teatrului de mișcare și sunt bine cunoscute în primul rând pe scenele din Ungaria, dar și pe plan internațional”, se arată în textul cererii de finanțare atașată documentelor care însoțesc hotărârea Consiliului Județean. 

„Festivalul Internațional de Teatru de Mișcare – FLOW” ajunge anul acesta la cea de-a IV-a ediție. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.