Există o ţară cu cei mai pregătiţi şi bine plătiţi profesori din lume, o ţară unde cel mai important slogan al guvernanţilor sună aşa : "cea mai bună investiţie pentru ca o societate să prospere în viitor este să educi toţi copiii ei". Consecinţa directă a faptului că profesorii sînt foarte riguros selectaţi şi bine plătiţi este că această ţară  are cel mai ridicat nivel de trai şi cel mai performant sistem educaţional din lume. Este vorba de Finlanda, despre al cărui sistem de educaţie am mai scris un articol, apărut în paginile acestui cotidian în 2019. Atunci am publicat un text despre turneul  în Finlanda al unui grup din Ansamblul Százlábú / Miriapod al Centrului de Cultură al Judeţului Covasna, o experienţă artistică care în amintirea protagoniştilor  –  25 de copii şi tineri dansatori, cu vîrsta între 12 şi 19 ani, şi 7 adulţi (doi coregrafi-conducători ai Ansamblului, soţii Endre şi Imola Virág, trei instrumentişti, un solist vocal şi un fotograf ) – a rămas ca un fel de călătorie iniţiatică. Mărturiile lor m-au determinat să consemnez că, dacă în România secolului 21 s-ar institui călătoriile formatoare pentru cetăţenii de toate vîrstele, mai ales pentru tineri, atunci lista escalelor obligatorii  ar trebui să înceapă cu Finlanda, despre care  se mai spune că este ţara melomanilor, avînd în vedere că, timp de aproape 10 ani, fiecare elev finlandez beneficiază de o educaţie muzicală,  care presupune studierea unui instrument muzical, activităţi muzicale creative şi lecţii de expresivitate corporală.

Două au fost motivele care zilele acestea m-au dus cu gîndul  la mărturiile colegilor din 2019 şi la tot ce am aflat eu de-a lungul anilor despre sistemul de educaţie din Finlanda, iar motivele sînt greva profesorilor noştri prost plătiţi şi o carte care a ajuns la mine abia acum : Muzicofilia. Povestiri despre muzică şi creier, de  Oliver Sacks. Inutil să dezvolt primul motiv, mă opresc acum doar la cartea lui Oliver Sacks, pentru că povestirile din paginile sale sînt despre vulnerabilitatea celui "mai extraordinar lucru din univers, care se află în interiorul capului nostru" –  aşa cum a definit creierul uman un alt celebru scriitor americano-britanic, Bill Bryson (Corpul. Ghid pentru cei care îl locuiesc, Polirom, 2021).  Revin la Oliver Sacks ale cărui povestiri despre muzică şi creier m-au ajutat să înţeleg de ce educaţia muzicală a devenit o adevărată cauză naţională în Finlanda, unde sistemul educaţional este construit pe cîteva idei care la noi sînt ignorate : şcoala are în primul rînd misiunea să descopere la ce anume este talentat fiecare copil şi să-i stimuleze gîndirea, gîndirea şi iarăşi gîndirea; copiii trebuie sprijiniţi să se împrietenească măcar cu un instrument muzical, căci muzica stimulează simultan cele mai multe zone din creier şi din întregul nostru corp; muzica nu poate face rău nimănui, consideră finlandezii, şi toţi copiii merită s-o studieze măcar 10 ani, pe urmele muzicii elevii ajung în timpuri şi culturi variate şi ajung la toate formele de exprimare experimentate de om, căci nu există cultură fără muzică.   

Neurologul şi scriitorul Oliver Sacks  s-a născut în 1933 la Londra, a studiat medicina la  Queen's College din Oxford, iar din 1965 s-a stabilit la New York, unde a şi murit în 2015. Înainte de a-i fi citit vreuna dintre cărţile în care documentează sau ficţionalizează diverse cazuri clinice din experienţa sa de medic neurolog, eu m-am întîlnit cu lumea lui Oliver Sacks prin excepţionalul film Awakenings  / Revenirea la viaţă, cu Robert De Niro şi Robin Williams, o ecranizare din 1990 a cărţii sale de memorii cu acelaşi titlu, apărută în 1973.  Musicophilia a fost publicată în 2007, a fost tradusă în limba română încă din 2009, iar motivul pentru care o promovez acum este apropierea zilei cu noaptea cea mai scurtă, 21 iunie, ziua solstiţiului de vară, care de 41 de ani, din 1982, a devenit Ziua Muzicii. O Sărbătoare a Muzicii / Fête de la Musique pe care iniţiatorii –  Jack Lang, pe vremea aceea Ministrul  Culturii în Franţa, și compozitorul  și jurnalistul muzical Maurice Fleuret –  au visat-o  ca pe o manifestare muzicală  şi civică, deopotrivă,  cînd oamenii răspund chemării de a ieşi din casă "cu instrumentul lor muzical, cu vocea lor, cu prietenii şi să cînte în pieţe, în gări, peste tot". Mai tîrziu, în 1985, cu ocazia Anului European al Muzicii, Sărbătoarea din 21 iunie a trecut graniţele Franţei, devenind apoi o Sărbătoare Europeană a Muzicii, în baza unui tratat semnat la Budapesta, în 1997, la care au aderat şi multe alte ţări de pe toate continentele.  

 În prefaţa Muzicologiei, Oliver Sacks  precizează : Întotdeauna, primul cuvînt pe care-l caut în indexul oricărei noi lucrări de neurologie sau fiziologie este"muzică".  O căutare pe care neurologul o argumentează în cele 29 de povestiri fascinante despre ce se întîmplă în creierul nostru – sănătos sau cu diverse afecţiuni –,  atunci cînd ascultăm, interpretăm sau simţim muzica. Şi se întîmplă ca muzica să ne calmeze, să ne învioreze, să ne tulbure sau să ne ajute a ne organiza şi a ne sincroniza munca şi jocurile. Şi se mai întîmplă ca muzica să aibă o uimitoare forţă terapeutică  asupra pacienţilor cu diverse afecţiuni neurologice. Săptămîna viitoare, miercuri, 21 iunie, în ziua solstiţiului de vară, ar trebui ca muzica să aibă forţa de a ne organiza şi a ne sincroniza pentru a intra în acest mare joc internaţional, care este Sărbătoarea Muzicii. Nenumărate sînt modalităţile prin care putem intra în ritmul acestei sărbători, de pildă, eu vă recomand să intraţi în librării sau biblioteci şi să căutaţi Povestirile despre muzică şi creier din Muzicologia lui Oliver Sacks. Este o carte care o să vă ajute să înţelegeţi ce se întîmplă în cel mai extraordinar lucru din univers, care se află în interiorul capului nostru, şi implicit o să vă ajute să înţelegeţi în profunzime de ce Finlanda este cea mai fericită ţară din lume : pentru că investeşte mult în educaţia fiecărui copil, inclusiv şi mai ales în educaţia muzicală a tuturor copiilor.

Nina Ţînţar