Claudia Condurachi din Sfântu Gheorghe a ajuns la conducerea Relaţiilor cu clienţii din sistemul vaselor de croazieră

O tânără din Sfântu Gheorghe, Claudia Condurachi, a ajuns să lucreze pe vasele uneia dintre dintre cele mai mari companii de croaziere din lume, pe o funcție de conducere, având în subordine peste 35 de angajați. Claudia a plecat din țară în urmă cu mai bine de zece ani, fascinată atât de posibilitatea unui salariu pe care nici nu l-ar fi visat ca proaspătă absolventă de Drept, cât și de șansa de a vizita cele mai interesante și exotice locuri din lume. Așa a ajuns să vadă zone precum Alaska, Americile sau Caraibele, și spune că indiferent de câte a văzut, tot ar mai vrea să vadă.

Când a plecat din țară, Claudia a început munca „de jos” pe vasul de croazieră, fiind practic barmaniță – și asta pentru că vorbea bine engleza.

„Ceea ce se cere strict este limba engleză, însă din experienţa mea pot spune că românii sunt foarte bine pregătiţi, mereu ştiu cel puţin încă o limbă străină, în plus. Am lucrat cu destui români şi pot spune că sunt inteligenţi, serioşi, dornici de a avansa, deşi uneori cam mândri. De asta românilor li se spune „rudmanians”, pentru că sunt puţin mai duri, însă asta le vine din seriozitate. De fapt, fiecare naţiune are o trăsătură caracteristică, asiaticii sunt mai umili, de exemplu”, explică Claudia.

A avansat în poziții, ajungând la Departamentul de Relații cu Clienții al unor vase de mărimi impresionante; de aici, învăţând şi acumulând, a urcat treptat alte şase poziţii, ajungând şefa Departamentului, cu zeci de oameni în subordine. Este, practic, pe a treia poziţie în ordine ierarhică pe partea administrativă, după managerul general al navei şi asistentul acestuia.

Acum, la mai bine de zece ani de când a ajuns pe vas, tânăra spune că a avut parte de experienţe minunate, cunoscând locuri şi oameni la care altfel nu ar fi ajuns, iar singurul său regret e că nu a aplicat pentru un astfel de loc de muncă încă de când era foarte tânără.

„Sfatul meu pentru tineri este că dacă simt că îi atrage aşa ceva, să plece – pot ajunge să câştige cum nici n-au visat, pot avansa, pot vedea locuri incredibile, cunosc oameni, iar toate acestea le deschid orizonturile. Te formează ca om într-un mediu elegant, în care trebuie să munceşti şi să înveţi continuu, dar merită tot ceea ce decurge de aici”, spune Claudia, menţionând însă că slujba pe un vas de croazieră are şi un dezavantaj: nu prea ai viaţă personală, pentru că niciodată nu stai prea mult în acelaşi loc.

Americanii, clienţi de bază

Vasul de pe care s-a întors recent Claudia este unul de dimensiuni impresionante, cu mai multe etaje în funcţie de pretenţiile clienţilor. Pe vas, care e practic „un oraş plutitor”, clienţii au parc de distracţii, piscine, restaurante, baruri, teatru, cinematograf, malluri, săli de joc, muzeu şi o mulţime de alte posibilităţi de relaxare şi divertisment. În ceea ce-i priveşte pe clienţi, Claudia spune că cei mai mulţi dintre ei sunt americani proveniţi din clasa de mijloc – cei care au salarii lunare pornind de la 2.000 de dolari cel puţin şi care îşi permit ca o dată pe an să achite o croazieră de câteva zile sau săptămâni. Desigur că există şi clienţi mai potenţi financiar, care îşi permit să achite în jur de 30.000 de dolari pe fiecare săptămână petrecută pe vas, dar pentru a păstra proporţiile, cei mai mulţi sunt totuşi oamenii din clasa de mijloc.

„Da, cei care nu ştiu sistemul şi aud de vas de croazieră îşi închipuie automat costuri imense, dar nu e tocmai aşa; pentru că la un salariu de peste 2.000 de dolari lunar, nu e greu să strângi pentru o vacanţă o dată pe an” – spune tânăra.

O Românie dragă, de la care nu (prea) mai are aşteptări

Sistemul vaselor de croazieră este unul rotativ – nu revine mereu pe acelaşi vas, iar la poziţia pe care o are se află „pe apă” patru luni, în vreme ce două luni este „pe uscat”, adică într-un fel de concediu. În timpul liber, Claudia preferă să viziteze ţări la care nu ar ajunge cu vasul sau să vină acasă, la Sfântu Gheorghe, unde o aşteaptă mereu familia şi prietenii.

„Vin cu dragă inimă acasă, tot aici mă trage sufletul, pentru că aici sunt rădăcinile mele. Din păcate însă, simt aceeaşi dezamăgire de fiecare dată – iubesc ţara asta, însă nu văd nimic care să meargă spre bine. Şi nu e o chestiune legată numai de bani, ci de sistem în general – cel sanitar, cel bancar, cel al serviciilor, care lasă de dorit”, este de părere Claudia.

Prin prisma faptului că lucrează tocmai în domeniul relaţiilor cu clienţii, Claudia spune că nu a întâlnit nicăieri snobismul din România şi nepăsarea faţă de client. Există, crede ea, o mare caracatiţă a corupţiei de care ne e foarte greu să scăpăm, întreţinută tocmai de conceptele în care am fost crescuţi şi care, din păcate, nu par să se altereze odată cu schimbarea generaţiilor.

„Sigur că tot sper că va fi bine şi la noi. Şi am aşteptări de la cei foarte tineri, care acum păşesc în viaţă. Dar când sistemul întreg e prost construit, nu ştiu care mai pot fi speranţele. Angajaţii de la ghişee îşi tratează clienţii cu scârbă, de parcă nu ar înţelege că salariile lor depind de ei. Nu pot să pricep, dacă cuiva nu-i place un loc de muncă, de ce mai stă acolo, cine-l ţine cu forţa…? Şi de aici pleacă toate, avem servicii proaste, oameni needucaţi – în sensul de a-şi face bine munca; cred că angajatorii nu investesc în cei care lucrează pentru ei şi mai cred că e şi un cerc vicios, căci trebuie să-ţi pese de oamenii care lucrează pentru tine, pentru a obţine de la ei rezultatele dorite”, susţine tânăra.

Toleranţa, cheia liniştii între oameni

Pornind de aici, Claudia spune că, chiar şi din poziţia de conducere pe care o are, nu şi-a permis niciodată să-şi trateze cu superioritate sau dispreţ subalternii, după cum nu a făcut nici discriminări legate de naţie. Tocmai prin faptul că a lucrat cu români, germani, jamaicani, filipinezi, indieni sau americani crede că a obţinut o toleranţă vastă, care o împiedică să înţeleagă certurile şi contrele permanente dintre românii şi maghiarii din această zonă.

„Urmăresc permanent ce se întâmplă în ţară, acasă la Sfântu Gheorghe. Am văzut şi cazul băiatului care de 15 martie s-a fotografiat cu tricolorul şi n-am înţeles asta. Păi în Statele Unite, unde trăiesc atâtea naţii, toţi au sărbători. Dar dacă chinezii sărbătoresc ceva, crede cineva că americanul se duce cu drapelul său să se pozeze…?! De ce n-ar putea fiecare să sărbătorească ce vrea, să fie tolerat, atâta vreme cât nu face scandal, nu e violent? Sigur, aici la noi ne contrazicem în istorii, fiecare cu a lui, dar hai să fim conştienţi că zona asta nu se va modifica prin vreo autonomie sau ceva şi să-i lăsăm pe maghiari să sărbătorească liniştiţi. Adică să ne respectăm reciproc, zic”, este de părere Claudia, care la finele acestei luni se va îmbarca din nou pe unul dintre vasele companiei la care lucrează, pentru încă patru luni.