Vânătoare responsabilă și respect pentru natură, mesajul ediției a XIII-a a Întâlnirii Vânătorilor din Secuime
Consiliul Județean Covasna anunță organizarea celei de-a XIII-a ediții a Întâlnirii Vânătorilor din Secuime, eveniment de tradiție care reunește comunitatea cinegetică din județele Covasna, Harghita și Mureș. Manifestarea va avea loc în perioada 17–18 octombrie 2025, la Sfântu Gheorghe, în incinta Muzeului Cinegetic al Ținutului Secuiesc, și la Zagon, în curtea Castelului Mikes–Szentkereszty.
Ajuns la cea de-a XIII-a ediție, acest eveniment itinerant își propune să consolideze cultura vânătorească din regiune, să promoveze bunele practici de gestionare durabilă a faunei și să valorifice tradițiile specifice.
„Vânătoarea nu este doar sport sau pasiune, ci un mod de viață care presupune respect și disciplină față de natură, față de vânat și față de semeni. Întâlnirea Vânătorilor din Ținutul Secuiesc oferă an de an prilejul de a reafirma că gestionarea responsabilă a faunei, protecția mediului și păstrarea culturii vânătorești reprezintă responsabilități comune”, spune președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Distincții de merit
Și în acest an vor fi decernate Ordinele de Merit Cinegetic din Ținutul Secuiesc – Venator Terrae Siculorum, instituite în 2014 de către Asociația Vadon. Potrivit directorului Demeter János, aceste distincții recompensează acei vânători care s-au remarcat prin excelență în arta vânătorească, prin păstrarea tradițiilor și prin protejarea vânatului și a habitatelor sale.
La ediția din acest an, pe baza nominalizărilor venite din partea comunității vânătorești, premiile vor fi acordate următorilor:
-
Kiss Attila, originar din Zagon, director al Asociației de Vânătoare Katrosa;
-
János Zsolt, consilier în cadrul Gărzii Forestiere Naționale;
-
Prof. univ. dr. Sárkány Kiss Endre.
Programul evenimentului
Vineri, 17 octombrie – Sfântu Gheorghe (Muzeul Cinegetic al Ținutului Secuiesc)
• 10:00 – Atelier artistic pentru copii, susținut de artista Prihoda Judit;
• 18:00 – Moment muzical la corn de vânătoare, cu Asociația Székely Vadászkürt Egyesület și formația Vadászkamara Kürtegyüttes (Ungaria) și deschiderea vernisajului unei expoziții de artă a lucrărilor artiștilor Prihoda Judit și Szigeti Edit intitulat „Așa vânăm noi” – momente minunate ale naturii surprinse cu pensula și aparatul de fotografiat;
Sâmbătă, 18 octombrie – Zagon (Castelul Mikes–Szentkereszty)
• 10:00 – Ceremonia de deschidere, urmată de prezentarea oficială a asociațiilor de vânătoare, târg de echipamente vânătoreşti, expoziție de trofee și concurs de gătit;
În program sunt incluse demonstrații, sesiuni profesionale, recitaluri, dansuri populare, concerte și concurs de boncănit.
În plus, vor fi susținute și prelegeri de specialitate de către: Erdélyi Tamás (maestru vânător, multiplu campion la imitat boncănitul cerbului), dr. Benke József (inginer silvic), Dan-Cornel Popovici, dr. Ovidiu Ionescu (prodecan al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania din Brașov) și dr. Náhlik András (decan al Universității Sapientia EMTE).
Pe terenul de fotbal din apropierea castelului vor avea loc demonstrații de ogari și șoimărit, organizate de Asociația Națională a Crescătorilor de Ogar Maghiar și de Asociația Șoimarilor.
Programe permanente
-
Expoziția de fotografie de natură semnată de Bede Erika (în incinta castelului);
-
Vânătoare virtuală;
-
Spațiu de joacă pentru copii, deschis pe durata întregului eveniment;
-
Trenulețul Asociației Vadon, care va circula pe tot parcursul zilei prin localitate.
Sursă: Biroul de presă al Consiliului Județean Covasna
Foto Visit Covasna-Facebook