Sezonul reducerilor nu-i încântă pe covăsneni
Un nou sezon al reducerilor a început la mijlocul acestei luni, iar magazinele din Sfântu Gheorghe s-au grăbit să anunțe reduceri în procente mari, de 50 ori chiar 70%. În mod paradoxal însă, doar câteva notificări, mai puțin de cinci, au fost depuse la Primăria Sfântu Gheorghe, pentru înscrierea în perioada reducerilor.
Perioada legală de reduceri este între 15 ianuarie – 15 aprilie, iar comercianții trebuie să depună notificări la primării cu 15 zile înainte de ziua în care încep reducerile. Și chiar dacă foarte puțini au depus aceste notificări, magazinele mai au timp să o facă, în vreme ce cumpărătorii care râvneau la diverse articole vestimentare ori de încălțăminte le pot achiziționa acum la prețuri mult mai mici. Vânzarea la preț redus are ca scop lichidarea stocurilor sezoniere, iar reduceri de acest fel pot face inclusiv magazinele second-hand – de altfel, cele din Sfântu Gheorghe au avut, în ultimele zile, astfel de oferte de lichidare. Legea prevede că produsele care pot fi supuse soldării sunt articolele de îmbrăcăminte, articolele de blănărie-pielărie, confecţiile, tricotajele, inclusiv lenjeria, ţesăturile, marochinăria, încălţămintea şi articolele sezoniere de sport-turism.
Un amănunt important este că în perioada de soldare, preţul redus trebuie afişat lângă cel vechi, astfel încât clienţii să constate diferenţa de cost, procentul de discount fiind de asemenea expus în mod vizibil, lizibil şi fără echivoc. Magazinele au obligaţia să-şi facă stocul de marfă cu 15 zile înainte de debutul reducerilor, stoc ce nu va fi reînnoit în cursul vânzărilor de soldare. Nerespectarea prevederilor legale referitoare la reducerile de preţ se sancţionează cu amenzi contravenţionale care pot ajunge până la 20.000 de lei.
Prețurile reduse au și capcane
Reducerile de iarnă au scăzut, într-adevăr, prețurile, astfel că, cu puțin noroc, o pereche de cizme de damă din piele poate fi cumpărată acum la 150-200 de lei, în vreme ce bărbații își pot găsi ghete la același preț, sau chiar mai mic. Reduceri sunt și la paltoane ori geci groase, pulovere de lână, căciuli și mănuși. Mai mult, un magazin de încălțăminte din zona centrală din Sfântu Gheorghe afișează, în această perioadă, prețuri foarte mici la încălțămintea de iarnă: bocanci, botine și cizme începând de la 30 de lei perechea – fiind vorba despre articole din diverse materiale, însă nu din piele naturală, desigur.
Numărul limitat al magazinelor din oraș însă, precum și puterea de cumpărare mică determină comercianții să se aprovizioneze cu marfă pe măsură, spre nemulțumirea vânătorilor de reduceri.
„Am făcut prostia să-mi cumpăr o pereche de botine din piele, al căror preț redus cu aproape jumătate era 130 de lei. Le-am purtat fix o săptămână, după care tălpile s-au crăpat. Bineînțeles că aveam garanție la ele, le-am dus înapoi la magazin și acolo surpriză: nu mai aveau altele din același model, mi-au zis să aleg altceva. Bineînțeles, ca tabloul să fie complet, nu aveau aproape nimic pe măsura mea, am găsit cu greu o pereche de botine, și acestea reduse, însă mai scumpe, așa că am mai scos din buzunar 30 de lei, pentru a echivala suma. Că mi-au plăcut sau nu, a trebuit să le cumpăr, căci cu toată dreptatea din lume, nu era posibil să mi se returneze pur și simplu banii. Prin urmare, magazinul a avut de câștigat, iar eu am pierdut nervi și bani”, ne-a spus Laura, o tânără în vârstă de 30 de ani, care se jură că s-a lecuit de cumpărat la reduceri, mai ales la noi în oraș.
Alții recunosc că reducerile au avantaje, dar atunci când alegi să le folosești în privința produselor de firmă. Nu puțini sunt cei care în această perioadă merg în Brașov la magazinele ce comercializează diverse mărci, în vreme ce alții le urmăresc pe internet. Oricum ar fi, tot mai puțini sunt cei care se arată mulțumiți de reducerile din orașul nostru, oamenii fiind de părere că în loc să atragă clienții în această perioadă, comercianții urmăresc doar propriile interese, dorind să scape rapid și cu profit de marfa defectă ori pur și simplu proastă.