ACTUALITATE 6 iulie 2014

Locuitorii adăpostului de noapte au sărbătorit la Câmpul Benedek

de Székely Emőke | 549 vizualizări

La sfârșitul lunii iunie s-a împlinit un an de când Adăpostul de Noapte de la Sfântu Gheorghe a fost preluat de Serviciul de Ajutor Maltez. Cu această ocazie conducerea unității a organizat o mică sărbătoare la Câmpul Benedek, unde locuitorii adăpostului au petrecut câteva ore împreună cu personalul adăpostului. Nu a lipsit voia bună și nici tocana gătită la ceaun, așadar evenimentul a fost un succes.

Directorul Adăpostului de Noapte, Székely Róbert, a declarat că au reușit să implementeze cu ajutorul Primăriei un sistem care funcționează foarte bine. „Am preluat Adăpostul în urmă cu un an. Înainte în județul Covasna nu a existat o astfel de instituție. E drept, era un adăpost în clădirea Sing Sing, însă oricine putea intra oricând dorea. Acum lucrurile stau cu totul altfel. Avem reguli stricte pentru toată lumea, iar sistemul a devenit mai funcțional și mai transparent” – este de părere Székely Róbert.

Oameni adapost de noapte campul Benedek iulie 2014 - 5

În ceea ce privește atitudinea celor care vin la Adăpost, se mai găsesc unii care vor să primească un pat deși vin în stare de ebrietate, ceea ce este contrar regulilor, dar în decursul acestui an au înregistrat și exemple pozitive, în care diferite persoane au reușit să își găsească un loc de muncă sau s-au împăcat cu familia.

De când cei de la Serviciul de Ajutor Maltez au preluat Adăpostul, au venit aici în total 78 de persoane. Székely Róbert spune că la început noile reguli nu au fost pe placul celor fără adăpost, dar când a venit iarna, au înțeles că mai bine respectă regulile și au un acoperiș deasupra capului, și așa se face că au fost seri când au venit și 50 de persoane.

Viceprimarul Tischler Ferenc este de părere că decizia ca Serviciul de Ajutor Maltez să preia funcționarea Adăpostului de Noapte a fost una bună. „Mă bucură în mod deosebit faptul că am reușit reintegrarea mai multor persoane în societate. Cred că acesta este cel mai mare succes, și de asemenea cred că alte 3-4 persoane au șanse reale de a fi reintegrate” – a declarat viceprimarul.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.