„Drum lin spre lumină, dragă Mara!” Angajații SJU Sfântu Gheorghe își iau rămas-bun de la o colegă îndrăgită
Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a pierdut o colegă apreciată și îndrăgită. Lőrincz Annamária, care lucra ca registratoare, s-a stins din viață. Vestea a fost însoțită de un mesaj emoționant al colectivului, care își amintește de ea ca de un om plin de energie, bunătate și optimism.
Vestea dispariției sale a adus multă tristețe în rândul angajaților spitalului, care au transmis un mesaj emoționant de rămas-bun. Dincolo de activitatea profesională, colegii și-o amintesc pe Mara pentru bunătatea, energia și grija pe care le arăta celor din jur.
„Ceea ce a făcut-o cu adevărat specială a fost energia ei debordantă și starea de bine pe care o transmitea celor din jur, o energie molipsitoare, greu de descris în cuvinte. Avea darul rar de a aduce zâmbete chiar și în zilele aglomerate, de a transforma momentele dificile în clipe mai ușor de trecut și de a crea în jurul ei o atmosferă caldă, plină de optimism și bună dispoziție”, au transmis reprezentanții spitalului.
Colegii spun că era o persoană pe care se puteau baza întotdeauna, atât în problemele profesionale, cât și în momentele în care aveau nevoie de o vorbă bună sau de încurajare.
„A fost un om pe care ne-am putut sprijini, un coleg care nu a întors niciodată spatele atunci când cineva avea nevoie de ajutor și care a știut să fie prezentă nu doar prin ceea ce făcea, ci și prin ceea ce era”, se mai arată în mesajul colectivului.
Personalul spitalului i-a transmis un ultim omagiu și au adresat condoleanțe familiei îndurerate.
„Drum lin spre lumină, dragă Mara! Ai lăsat în urma ta tristețe, dor și lacrimi, dar și o moștenire frumoasă de bunătate, colegialitate și omenie. Vei rămâne pentru totdeauna în amintirea și în inimile noastre. Nu te vom uita!”
Transmitem, la rândul nostru, sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care au cunoscut-o și au prețuit-o pe Mara. Dumnezeu să o odihnească în pace!