ACTUALITATE 6 iunie 2021

IPJ Covasna: patru tineri cercetați pentru vandalizarea Grupului Statuar „Mihai Viteazul”

de Iulia Drăghici - Taraș | 18815 vizualizări

Patru tineri, de 16 și 17 ani, sunt bănuiți de polițiștii din Sfântu Gheorghe că ar fi autorii acțiunii de vandalizare a Grupului Statuar „Mihai Viteazul”. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

În urma unor activități investigative, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul de Investigații Criminale au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani, bănuiți de faptul că, în noaptea de 4 spre 5 iunie 2021, s-ar fi deplasat la Grupul Statuar Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe, iar doi dintre aceștia ar fi vopsit și inscripționat părți ale grupului statuar, dislocând, totodată, mai multe plăci de marmură din partea dreaptă a soclului, timp în care, ceilalți doi ar fi asigurat locul faptei, pentru a nu fi surprinși.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, se arată în comunicatul de presă transmis duminică pe IPJ Covasna. 

Sâmbătă, la câteva ore de la sărbătoarea organizată de mai multe organizații românești, cu ocazia împlinirii a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, pe soclul statuii a apărut un desen, în culorile roșu, alb, verde, care semăna cu un steag al Ungariei și lângă textul „Trianon 1920”.  

Autoritățile locale, atât Primăria Sfântu Gheorghe, cât și Prefectura Covasna, au condamnat gestul și s-au declarat dezamăgite de cele întâmplate, îndemnând totodată populația la calm. 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.