ACTUALITATE 30 iunie 2023

Ioan Stroia: „Nu trebuie să ne fie frică să ne opunem găștilor mafiote și de incompetenți”

de David Leonard Bularca | 1842 vizualizări

Tânărul Ioan Stroia, de loc din Lădăuți, comuna Barcani, este pe cale de a termina masteratul la Facultatea de Chimie, din Cluj, iar, din toamnă, este așteptat să înceapă doctoratul în Franța. Spune că se întoarce mereu cu drag în județul Covasna. Am vorbit cu Ioan despre noua generație, oportunitățile pe care le au tinerii în România, dar și despre cât de mult mai contează în zilele noastre să ai o diplomă care să ateste că ai absolvit o facultate. Interviul de mai jos face parte din campania „Tineri fără etichete: 20 de portrete”, inițiată de CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna. 

- Ce crezi că ar trebui să știe oamenii despre noua generație?

Indiferent de generație, spectrul este mereu același, problematica se rezumă la unde se situează media. Cred că, în medie, noua generație nu mai este atât de ușor de aburit cu tot felul de baliverne, dogme și propagande ieftine. De aceea, dacă tinerii ies la vot, au șansa să schimbe direcția României. Seniorii cu mintea deschisă sunt prea puțini pentru a avea impact de unii singuri. Nu trebuie să ne fie frică să ne opunem găștilor mafiote și de incompetenți, iar un mare atu al Generației Z este tocmai curajul și ambiția pe care le are pentru a li se face auzită vocea. Mai cred că în noua generație sunt mai puțini indivizi care au în sânge dorința asta de a fura și a se gândi doar la binele propriu. Sunt tineri care au ambiția și dorința de implicare pentru schimba ceva în bine, iar eu cred că vor reuși, fiindcă vor fi susținuți. 

Pe de altă parte, din ce am constatat până acum, media noii generații e tot mai puțin disponibilă să depună efort intelectual pentru a înțelege ceva. Pe principiu că dacă înțeleg, bine, dacă nu, aia e și merg mai departe. Astfel va scădea numărul celor care generează cunoaștere. Mă tem că va crește numărul „părelologilor”.

- Ca tânăr, cum vezi România și oportunitățile pe care le oferă? Te întreb asta mai ales pentru că știu că ești cât se poate de implicat în domeniul pe care ți l-ai ales.

În România sunt oportunități, e drept că nu foarte multe, dar sunt. Cine are ambiția de a face ceva, face. Eu consider că cine este bun are oportunități, iar ca să ajungă bun trebuie să muncească și să fie dedicat, să nu-i fie teamă să viseze și să nu renunțe la visuri.

- De ce crezi că am ajuns în situația în care, se pare, în România, o diplomă care atestă că ai absolvit o facultate nu mai contează atât de mult în ochii oamenilor?

Pentru că termină cât mai mulți facultate și nici măcar nu au cunoștințele de bază din domeniul pe care l-au absolvit. Este trist, foarte trist. Probabil că a luat amploare ideea de a face o facultate doar de dragul de a o face, să știe lumea că faci facultate și atunci cei care vor să se aleagă doar cu o experiență studențească, aleg universități lejere care le permit să treacă ca gâsca prin apă. Soluții ar fi, sunt specialiști în educație care au soluții, problema e că nu pot fi puse în aplicare din cauza barierelor impuse de găștile de incompetenți cu interese proprii. 

- Tu de ce ai ales să rămâi la facultate în România?

În România sunt câteva universități foarte bune, unde dacă vrei să devii foarte bun în domeniul care te-a fermecat, se poate, chiar se poate. Eu auzisem că Facultatea de Chimie de la Cluj e una dintre cele mai bune din țară în domeniu, iar după cinci ani de chimie la Cluj, dacă ar fi să aleg din nou unde să reîncep studiile de licență și master, aș alege fără ezitare aceeași facultate. Cred că la nicio altă facultate de chimie din afară nu aș fi putut să mă dezvolt așa de bine cum m-am dezvoltat la facultatea de la Cluj. 

- Plănuiești să pleci din țară în viitor?

O să plec în Franța la doctorat (în chimie). Sau cel puțin așa este plănuit, am fost acceptat deja, dacă toate sunt bune, în septembrie ar trebui să încep acolo. Plec cu gândul de a mă reîntoarce, vreau să contribui, cu toate puterile mele, la dezvoltarea chimiei în România

- Te gândești ca, în viitor, să te întorci în județul Covasna?

Mă întorc de fiecare dată cu drag, în vacanță momentan. Dacă o să mă reîntorc în România, la Cluj vreau să mă stabilesc. Orașul este foarte dezvoltat și încă se dezvoltă, oferă tot ceea ce ai nevoie pentru o viață profesională și personală fericită. 

---

Despre Ioan Stroia am mai scris în paginile ziarului nostru și pe site-ul CovasnaMedia.ro. Anul trecut, tânărul din județul Covasna a debutat în revista „România literară”.

Pe vremea când era încă elev, în 2018, a obținut maximul de puncte, 100, la Olimpiada Județeană de Chimie. Tot el a intrat primul, cu nota 10, la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din Cluj, singurul care a reușit această performanță din generația sa.

După aceea, a primit premiul I și premiul special din partea Societății de Chimie din România pentru rezultatele științifice deosebite, prezentate la Sesiunea de Comunicări Științifice organizată la București.

Ioan Stroia și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din Cluj ca șef de promoție.

***

În acest an, când ziarul Observatorul de Covasna a împlinit 20 de ani, am decis să dedicăm o campanie tinerilor, pentru ca ei să fie în centrul atenției noastre, căci, până la urmă, ei sunt viitorul. Așa a luat naștere campania „Tineri fără etichete: 20 de portrete”, prin care vrem să le oferim tinerilor covăsneni un spațiu în care să se exprime, astfel încât să aflăm și noi ce gânduri, ce așteptări, ce frământări sau nemulțumiri au.

Poți să propui chiar tu tineri despre care să scriem în paginile ziarului nostru și în online. Dă-ne un mesaj pe Facebook, Instagram, WhatsApp (0752.212.058) sau e-mail: iulia.draghici@comparty.org cu propunerea ta. Avem nevoie de numele complet, contact (telefon, e-mail, Facebook, Instagram – orice modalitate prin care putem să luăm legătura) și argumentele pentru care merită să intre în campania noastră. Tânărul pe care îl propui trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 14 și 25 de ani.

Așteptăm propunerile tale până pe 10 iulie!

Sursa foto: arhivă personală 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.