Interviu cu Ionuț Stroia, tânărul originar din satul Lădăuți, șef de promoție al Facultății de Chimie și Inginerie Chimică de la UBB 

Despre Ionuț Stroia scriam în urmă cu trei ani cu mare mândrie în paginile ziarului nostru pentru că se făcea remarcat prin reușitele uimitoare la Chimie. Printre altele, el este cel care a obținut una dintre cele mai mari note la Olimpiada de Chimie din istoria județului nostru. Și scriam despre el cu mare mândrie nu numai pentru că suntem absolvenții aceluiași liceu, „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, sau pentru că este covăsnean de-al nostru, ci pentru că povestea lui ne-a minunat întotdeauna. Ioan Stroia este originar din satul Lădăuți, un tânăr care a fost mereu îndrăgostit de carte, care a vrut mereu mai mult de la viața lui. Și a reușit. Prima dată cu rezultatele de la examenele naționale prin care s-a remarcat. Acum am avut ocazia să stăm de vorbă din nou cu acesta și să ne bucurăm alături de el că drumul lui continuă să fie plin de reușite. Scoatem în evidență acum doar faptul că este șef de promoție la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, una dintre cele mai bune din țară. Despre celelalte reușite, dar și despre cum a fost viața lui în acești trei ani de facultate, vă lăsăm să descoperiți în interviul care urmează. 

– Sunt convinsă că mulți dintre întorsureni și covăsneni, în general, sunt curioși să afle despre parcursul unuia dintre cei mai buni elevi la chimie, dacă nu chiar cel mai bun, din județul Covasna. Primul ai fost admis și tot pe primul loc ai terminat Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universităţii Babeş-Bolyai, adică ești șef de promoție. Cum au fost pentru tine anii de facultate? 

– Au fost trei ani în care am făcut ceea ce îmi place cel mai mult, o perioadă de inițiere în acest domeniu și de întemeiere a unor baze solide, și când zic baze solide, nu mă refer la NaOH solid (râde). De asemenea, a fost o perioadă în care am cunoscut oameni noi de la care am învățat câte ceva, căci nu este experiență care să nu-ți întărească pilonii virtuții, ale cărei promițătoare consecințe se află din cărți. 

– Bănuiesc că nu a fost ușor să te menții în top în toți acești ani. Care a fost materia ta preferată și care a fost cea care ți-a dat cele mai mari „bătăi de cap”, dacă putem să spunem așa?

– Nu a fost floare la ureche, fiindcă facultatea este foarte serioasă, iar dacă nu te ții de treabă golurile se tot adună și formează o fântână seacă. Am învățat constant, iar la unele materii – cum eu m-am pregătit la liceu pentru olimpiadele de chimie – nu a fost greu. Nu pot spune despre o materie preferată fiindcă toate mi-au plăcut – și îmi plac – mult, dar pot spune despre o polarizare înspre un anumit domeniu al chimiei, anume chimia organică, dar asta nu înseamnă că mă desprind de celelalte sfere, iar când vine vorba despre cercetare, nu contează ce zonă a chimiei este, sunt interesat. „Bătăi de cap” nu mi-a dat nicio materie, în sensul că nu a fost ceva ce să nu înțeleg, am reușit să-mi fac o imagine pentru orice noțiune nouă. Pot să zic materia la care am lucrat cel mai mult aproape, dar care mi-a și plăcut extraordinar, anume mecanica cuantică. Este un opțional pe care l-am ales de la Facultatea de Fizică, fiindcă – printre altele – îmi mai place și o parte a fizicii, în special mecanica cuantică. Chiar dacă erau zile în care făceam doar exerciții la mecanică cuantică, unde adoram să lucrez cu integrale, dar mai ales cu funcțiile de undă, pentru mine era relaxant. Eu prefer să alternez materiile și noțiunile, adică dacă lucrez câteva ore la ceva, apoi mă apuc de ceva mai diferit pentru a-mi menține interesul sus, apoi mă reîntorc la ceea ce făcusem inițial pentru a continua... și tot așa. Acum sigur că depinde și de ceea ce fac, dacă o activitate necesită o zi întreagă pentru a fi dusă cu succes la sfârșit, atunci nu fac nimic altceva până nu termin, este vorba de a duce demersurile într-un punct sigur. Chiar și când citesc altceva în afară de chimie sau știință, trebuie să am minim două cărți pe care să le alternez, după fiecare capitol le comut. Revenind la mecanica cuantică, cu ocazia acestui opțional mi-am pus bazele bazelor în acest domeniu, eu oricum vreau să continui să învăț mai multe în acest sens, fiindcă este vital în a înțelege și a cerceta în domeniul chimiei computaționale – o altă mare pasiune alături de chimia organică. 

– Am văzut că ai obținut și Bursa de performanță educațională „Prof. univ. Dr. Ioan Silaghi Dumitrescu”. Ce înseamnă acest lucru și ce reprezintă această recunoaștere pentru tine? 

– Bursa de performanță educațională „Prof. univ. Dr. Ioan Silaghi Dumitrescu” se acordă în fiecare an șefului de promoție absolut. Această bursă este instituționalizată, finanțată din surse private și acordată în memoria domnului profesor universitar Ioan Silaghi-Dumitrescu, fost membru corespondent al Academiei Române și decan al Facultății de Chimie și Inginerie Chimică din Cluj. Bursa constă în două diplome și o sumă de bani. Această recunoaștere mă încurajează să merg mai departe cu mai multă pasiune și cu mai multă determinare de a face lucrurile cât se poate de bine și de a da dovadă de profesionalism în fiecare activitate. De fiecare dată când primesc un premiu, mă simt dator – în primul rând față de mine – să demonstrez în continuare că merit acel premiu, vreau ca de fiecare dată când mă uit la diplomă, să simt aceeași bucurie ca atunci când am primit-o pentru prima dată, iar acest lucru se poate doar dacă îmi mențin sus parcursul și dacă îl îmbunătățesc. Cum aș putea să-mi privesc eu numele pe o astfel de diplomă dacă în acel moment nu aș fi cel puțin la fel de bun ca atunci când mi-a fost înmânată?!

– O altă reușită remarcabilă a fost obținerea Premiului III la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești, eveniment derulat la București, în 28-29 mai 2021. Ce alte experiențe de acest tip ai mai avut în timpul facultății? 

– Da, am mai participat și la Conferința Internațională „Students for Students”, organizată online, în perioada 21-24 aprilie. A fost o conferință fără acordare de premii, doar prezentarea rezultatelor științifice. O conferință care a decurs și a fost organizată foarte bine, chiar dacă s-a desfășurat online.

– Care este amintirea cu care vrei să rămâi, după anii de facultate? 

– Vreau să-mi rămână în amintire cel puțin chipurile oamenilor cu care am interacționat și cel puțin un moment în care fiecare dintre aceștia, atunci când m-aș gândi la ei, m-ar face să zâmbesc de bucurie.  

– În 2018, când ai fost admis primul la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, fosta ta profesoară, doamna Doina Pătrunjel ne spunea: „Am convingerea că Ionuț își va păstra poziția în clasament până la sfârșitul studiilor, că se va implica în proiecte de cercetare și că ne va face mândri și de acum înainte cu realizările lui profesionale!”. Ce spui? A avut dreptate până în prezent?

– Doamna Doina Pătrunjel mereu a avut – și are – dreptate. Vă dau un exemplu: în clasa a X-a, când mă pregăteam pentru olimpiada județeană de chimie, eram în sala de chimie, doamna profesoară a spus că se așteaptă la o calificare la națională de la mine. Fiind prima olimpiadă de chimie, eu nici nu mă gândeam că o să reușesc să mă calific la națională, nu mă simțeam foarte pregătit, dar ceea ce a spus doamna Pătrunjel s-a materializat. Am avut nevoie de cineva care să-mi dea startul și care să mă susțină apoi, iar doamna Doina Pătrunjel este acel cineva. Așa a rânduit Domnul să se întâmple, a pus „omul potrivit la locul potrivit”. 

– Cum ai reușit să îndeplinește toate aceste obiective? Ce te ține atât de hotărât și dedicat? 

– Plinius cel Bătrân a consemnat în celebra sa lucrare „Istoria Naturală”, cu referire la pictorul grec Apelles, următoarea: „Nulla dies sine linea”. Această expresie s-a păstrat în conștiința colectivă și înseamnă „Nicio zi fără să tragi linie”, altfel spus, „Nicio zi pierdută”, „Nicio zi fără să adaugi ceva la ziua de ieri”. Prima dată am auzit-o la Tudor Arghezi, care a luat-o drept deviză, și mi-a plăcut foarte mult, fiindcă este un mod mai elegant de a spune „muncă și iar muncă”. Cred că până aici am răspuns la prima întrebare.

Fără statornicie în gândurile bune, tot ceea ce a fost construit se poate nărui la cel mai mic cutremur. Întrucâtva mai mult, sinergia dintre hotărâre și statornicie este de dorit, prima te ajută să urci, pe când statornicia nu te lasă să cobori. Iar pentru a răspunde complet și la a doua întrebare, după cum Constantin Brâncuși spunea, „Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe”.

– Tot în 2018, ne spuneai că „faptul că am plecat dintr-un sat micuț nu m-a determinat niciodată să renunț la „carte”, ci dimpotrivă, m-a ambiționat și mai mult să concurez cu cei mai buni elevi la chimie din țară”. Rămâne valabilă această motivație? 

– Rămâne valabilă această motivație, da, dar acum concurez cu mine însumi. Dintotdeauna am concurat cu mine, dar abia mai târziu mi-am dat seama. Știți cum e, omul pe parcurs ce înaintează e posibil să dobândească un soi de înțelepciune, astfel dându-și seama de valențele corecte ale lucrurilor. Credeți că mi-aș fi dat interesul timp de trei ani pentru a fi câteva zile felicitat sau pentru a fi în centrul atenției? Nu, nici vorbă. Oricum peste 100 de ani să zicem, nimeni nu va mai ști că eu am fost șef de promoție. Și atunci care e temeiul? Acela de a ști mai multe, de a-mi dezvolta gândirea pentru a dobândi dreapta rațiune. 

Mereu o să mă mândresc că am copilărit la sat, căci, la un moment dat, motivația pentru a învăța era reprezentată de dorința de a nu mai lucra la țară. Voiam cu orice preț să nu stau toată viața și să fac aceleași activități – nu prea interesante – în fiecare zi. Îmi place să lucrez la țară în vacanță și să-i ajut pe părinții mei, dar atât. 

– Ce urmează pentru tine din punct de vedere profesional sau al studiilor? 

– O să urmez studiile de masterat în următorii doi ani, iar apoi, dacă Domnul rânduiește, să fac și doctoratul în chimie. 

– Despre munca de cercetare ce ne poți spune?

– Dacă vă spun că au fost momente în care mi-au dat lacrimile de bucurie când am văzut niște rezultate (niște numere care indicau ceva anume), mă credeți? Dacă vă spun că, de fiecare dată când reușesc să obțin ceea ce mi-am dorit, simt o bucurie care-mi ridică inima-n gât, mă credeți? Ei bine, astea sunt o parte din momentele în care simt cu adevărat că trăiesc, momente trăite pe parcursul activităților de cercetare. 

Fac parte din Grupul de Chimie Organică Supramoleculară și momentan am mai multe subiecte de cercetare în lucru. Acest grup este „familia” mea de la Cluj. Lucrez la sinteza de macrocicluri chirale – de fapt eu am o afinitate pentru chiralitate –, precum și la caracterizarea acestora, atât experimental, cât și teoretic. De asemenea, activez și în sfera chimiei computaționale, mai exact cu ajutorul unui program de modelare moleculară obțin informații structurale, energetice și multe altele, pentru molecule pe care le sintetizez eu (și nu numai) în laborator, cât și pentru molecule doar de interes teoretic. Nu de mult a fost publicat un articol într-o revistă ISI, articol la care sunt coautor. Pot să fac toate acestea datorită cadrelor didactice care mă coordonează la cercetare, care mă învață cu răbdare și care îmi dau posibilitatea să pun în aplicare ideile bune. 

– Am văzut că în viața ta, nu doar științele exacte, cum este chimia, sunt prezente, ci și credința are un rol important. Cum se împacă cele două? 

– Cele două se împacă foarte bine, cel puțin la mine în suflet. Dumnezeu este singurul care înțelege exact ceea ce simt, El este singurul pe care soarta nu mi-L poate lua. Sunt conștient că, într-o clipă, datorită destinului, pot rămâne fără absolut tot ceea ce am agonisit, ba chiar sunt pregătit moral pentru așa ceva, și cred că util ar fi să fie fiecare pregătit, știu că Dumnezeu nu-mi dă și nu-mi ia nimic din cele ce sunt lumești, El mi s-a dat pe El însuși și nu mi se va mai lua niciodată. Poate că fiecare are propria experiență cu Dumnezeu, și tocmai de aceea este mai de cuviință a lăsa pure unele simțiri sufletești.

– Cine vrei să fie Ioan Stroia peste 10 ani? 

– Vreau să fie cine vreau să fie și orice alt om, nu peste 10 ani, ci de mâine: un cultivator al înțelepciunii statornice (al dreptei rațiuni) pentru a atinge virtutea desăvârșită, căci aceasta este singura calitate proprie omului. 

– În final, ce i-ai spune unui covăsnean care îți cere sfatul despre reușita în viață?  

– Prin muncă omul își poate depăși condiția. Nimeni nu este vinovat de treapta pe care se află la naștere, dar oricine este strict responsabil de ceea ce lasă în urma sa în drum spre moarte. Inevitabil ne îndreptăm spre moarte, este singurul punct despre care știm apodictic că va fi atins la un moment. Iar dacă între moarte și naștere omul face umbră degeaba pământului, atunci care i-a fost rostul propriei nașteri? Sau putem spune și altfel, diferența dintre moarte și naștere este pozitivă, zero sau negativă. Zero înseamnă că omul nu a făcut nimic sau că a făcut atâtea bune câte a făcut rele. Diferența negativă este obținută de un dăunător al societății, de cineva care mai mult a încurcat decât a ajutat, iar diferența pozitivă este clar ce reprezintă. Să fim realiști și să le spunem lucrurilor pe nume. Deci munca este cea care trimite, victorios, omul spre moarte. Se înțelege că această muncă trebuie să fie armonizată cu pasiunea și ambiția, se înțelege că această muncă trebuie făcută „cu cap”, căci degeaba bați în piatră seacă pentru a o sparge în izvoare. Eu nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar există cărți, de filosofie și nu numai, care pot schimba aproape complet perspectiva asupra vieții, care catalizează trecerea de la animalitate la umanitate, spiritualitate.