Halloween vs. Ziua Morților – rădăcini şi profituri comune
Istoricii au mai multe variante despre originea sărbătorii de Halloween. Unii spun că rădăcinile acesteia sunt celte, alții susțin că este vorba de o sărbătoare creștină. Halloween-ul se sărbătoreşte în noaptea de 31 octombrie, în ajunul Zilei Morților, o sărbătoare creștină, marcată în calendarul catolic ca fiind Ziua Tuturor Sfinților. O fi vreo legătură culturală între cele două evenimente sau e doar o coincidență? În timp ce istoricii dezbat problema, un lucru e cert: ambele sunt ocazii excelente pentru comercianţi de a-şi rotunji veniturile.
Halloween, sărbătoare importată?
Asemenea zilei Sfântului Valentin, Halloween este cunoscută ca fiind o sărbătoare americană, importată de către europeni. Dacă luăm în considerare faptul că numele a fost folosit prima dată în Scoția, iar obiceiul în sine pare a avea rădăcini celte, vedem că de fapt americanii sunt cei care au importat obiceiul și l-au crescut până ce acesta a ajuns o afacere profitabilă.
Numele de Halloween a fost folosit pentru prima oară în secolul al XVI-lea şi reprezintă o variantă scoţiană a denumirii "All-Hallows'-Even" (Seara Tuturor Sfinţilor), fiind noaptea de dinaintea Zilei Tuturor Sfinţilor. Istoricul Nicholas Roger spune că deși originea cuvântului Halloween este creștină, sărbătoarea are origini păgâne. În timp ce unii folclorişti "au detectat originile sale în festivalul roman al Pomonei, zeiţa fructelor şi a seminţelor sau în festivalul morţilor Parentalia, Halloweenul este legat mai degrabă de festivalul celtic Samhain, care vine din denumirea în irlandeza veche pentru "sfârşitul verii". Sărbătoarea marca sfârşitul sezonului de recoltat şi începutul iernii sau a "jumătăţii întunecate" a anului. Focuri imense erau aprinse şi existau o mulţime de ritualuri în jurul lor, unele din ele implicând sacrificii umane, după unele dovezi.
Samhainul era văzut ca un moment când "uşa" către Lumea de Apoi se deschidea pentru a permite sufletelor celor morţi şi a altor fiinţe precum zânele să vină în lumea noastră. Se spunea că sufletele morţilor îşi revizitau casele de Samhain. Înainte de secolul al XX-lea, locuitorii din anumite zone din Irlanda, Mann, Scoţia, insulele britanice şi Wales se deghizau cu ocazia Samhainului. Purtarea lor ar fi fost o modalitate de a se ascunde de spiritele rele sau de zâne.
Cimitire aglomerate, scăldate în lumină
De 1 noiembrie catolicii și protestanții merg la cimitir pentru a duce flori și a aprinde lumânări la mormintele celor dragi. Potrivit unor studii, rădăcina acestei sărbători este aceeași cu cea a Halloween-ului, și anume festivalul Samhain. Istoricii spun că pe vremea papei Gregorian al III-lea, preoții care răspândeau creștinismul avea sarcina de a lega sărbătorile creștine de cele păgâne, consacrate deja în rândul oamenilor. Obiceiul s-a transformat așadar într-o sărbătoare creștină, păstrată și respectată și în ziua de azi. În jurul zilei de 1 noiembrie, cimitirele se aglomerează, oamenii își aduc aminte de cei dragi care nu mai sunt printre noi, iar mormintele sunt scăldate în sute, chiar mii de luminițe de la lumânări și candele.
Ocazii de a face bani
Nu doar rădăcinile sunt comune în cazul celor două sărbători. În vremurile pe care le trăim, când mai toate se reduc la bani, nu putem să nu vorbim despre faptul că Halloween, dar și Ziua Tuturor Sfinților, sunt ocazii bune de a face profituri. Potrivit unui studiu Business Day, Halloween-ul este cea mai profitabilă sărbătoare de după Crăciun, o perioadă în care oamenii cheltuiesc milioane de dolari pe costume, accesorii și obiecte de decorațiuni specifice. E drept, locuitorii țărilor precum Statele Unite ale Americii sau Australia sunt mult mai „contaminați” de isteria Halloween decât românii, trendul de a cheltui cât mai mulți bani pe această sărbătoare este însă din ce în ce mai prezent și la noi. Patronii cluburilor organizează petreceri tematice, tinerii își cumpără costume, chiar și copiii de grădiniță sunt introduși în acest cerc, întrucât mai nou pe lângă serbările de Crăciun sau 8 Martie, au apărut și cele de Halloween. Așadar, e nevoie de costume și pentru cei mici, de câțiva bostani, dinți de vampiri, și desigur dulciuri, care toate… costă.
Afacere profitabilă
Nici ziua de 1 noiembrie nu este lipsită de încasări majore, în special în rândul vânzătorilor de flori. De câteva zile centrul municipiului Sfântu Gheorghe este plin de florari, de vânzători de lumânări și candele. Ca la începutul lunii martie, comercianții își freacă palmele pentru că în preajma Zilei Morților fac bani frumoși de pe urma vânzării de coronițe, buchete și jerbe. „Cei mai mulți clienți cumpără crizanteme, acestea sunt florile condoleanțelor și ale iubirii, de aceea se cumpără mai bine, dar cei care își permit cumpără și trandafiri sau alte flori mai scumpe” – ne-a explicat o vânzătoare. Tot ea ne-a spus că afacerea este profitabilă și pentru vânzători, și pentru clienți. „Prețurile sunt accesibile, avem flori la un leu firul, coronițe la 5, 10, 15 lei sau jerbe la 25-35 de lei, așadar sunt prețuri pentru toate buzunarele. Unii cumpără și de câteva sute de lei, în special cei care au mai multe locuri unde trebuie să ajungă, dar în medie un client dă în jur de 40 de lei pe flori. Într-o zi avem câteva sute de clienți, mai ales pe 31 octombrie și 1 noiembrie, așadar nu pot spune că nu facem bani frumoși” – povestește vânzătoarea.
Restricții de circulație
Pentru a evita aglomerația din data de 1 noiembrie, Primăria Sfântu Gheorghe introduce restricții de circulație în zona cimitirelor din oraș cu ocazia Zilei Morților. La fel ca și în anii trecuți, pe străzile din jurul locurilor de veci se va circula pe un singur sens. Astfel, joi se va putea urca spre cimitirul comun pe strada Cetății și se va coborî pe strada Voican, iar poligonul din vecinătatea cimitirului va putea fi folosit ca parcare. În vederea bunei gestionări a situației, polițiștii rutieri vor fi ajutați și de colegii de la Poliția Locală. Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să nu își parcheze mașinile pe cele două străzi amintite mai sus, și pe cât posibil să folosească transportul în comun sau să se deplaseze pe jos. Primăria Sfântu Gheorghe nu va lucra cu publicul în zilele de 1 și 2 noiembrie.