ACTUALITATE 25 octombrie 2011

Gând de recenzor. Şi dacă îmi furaţi identitatea?

de Elena Rotaru | 147 vizualizări

M-am decis cu greu să mă înscriu la recensământ ca recenzor și am făcut-o pe ultima sută de metri, după ce toată presa vuia de știrile cu cei care renunțaseră pe motiv de muncă multă şi bani puţini. Pe principiul conform căruia munca cu oamenii poate fi o experiență interesantă și inedită mi-am preluat mapa care mă arunca pentru 10 zile în ”lupta” cu locatarii a 120 de locuințe.

Prima mea zi a fost cu CNP-ul obligatoriu.

În general am dat peste familii modeste, cu simț bun și civic, persoane curioase cu privire la necesitatea unor date, cu explicații pentru școala puțină și lipsa termopanelor.

Excepţiile nu s-au lăsat aşteptate. O nouă scară de bloc, o nouă dimensiune a cuvântului om. Îmi deschide timid un domn, îi explic ce și cum și îmi cere să aștept, la un minut se ivește în ușă ”ea”, capul gospodăriei.

”Așa, ce vreți?”, mă întreabă. Îi explic pe scurt şi politicos și se răstește la mine incoerent dar apăsat ”să fie clar, eu datele personale nu le dau, fără date personale, clar?”. Îi spun de utilitatea acestor date în procesul de recenzare dar ea nu și nu.

”Dacă vă dau CNP-ul și-mi furați identitatea?” Nu am nicio reacţie, o privesc doar și mă bate gândul de a-i spune că mie nu mi-a folosit în viața asta nici identitatea mea, ce Doamne iartă-mă să fac cu una ca a ei?

”Și dacă nu vă dau datele ce facem?” Dumneavostră nu știu ce faceți, eu plec. Răspunsul meu a făcut-o să sară ca arsă, aștepta să fie rugată. În timpul acesta soțul dumneaei tăcea în colțul holului aglomerat unde se petrecea scena. La auzul amenzii pe care o riscă, tanti care mi-a aruncat din mers că are studii superioare, s-a retras în cameră.

Decizia venită după startul recensământului ca CNP-ul să nu mai fie obligatoriu a complicat pe undeva munca recenzorilor de pe teren şi a dat un plus de atitudine superioară unora dintre persoanele recenzate. Eu când trec pe lângă scara de bloc la care am fost prima dată, încă aştept să dau peste cucoana cu studii superioare care îşi vrea identitatea şi CNP-ul înapoi.

Puterea televizorului şi-a spus încă o dată cuvântul, oamenii au auzit acolo că e de rău să-şi dea codul şi aşa a rămas. Nu s-au întrebat de ce, nu aveau o explicaţie, nu îi interesa nimic altceva decât atât: dacă îmi dau codul va veni cineva nepotrivit la putere sau cineva îmi va fura casa (şi aici mă refer la cei care înainte de startul recensământului nu aveau în gând să refuze să-şi dea datele).

Am întâlnit des în ultimele zile atitudinea de superioritate a persoanelor recenzate faţă de recenzor, oameni cu ideea preconcepută că ești la mâna lor, că ai o normă pe care ei te ajută să o atingi, că ești doar o persoană căreia Primăria i-a făcut favoarea de a-i da o ocupație temporară. În plus, în acel moment eşti tot ce urăsc ei mai mult, un reprezentant al statului care îi fură, îi lasă fără loc de muncă, fără viitor şi care le mai vrea şi datele pentru a frauda următoarele alegeri.

Acțiunea de a apela fiecare apartament și de a aștepta m-a dus cu gândul la copilărie când mergeam cu amicii de la bloc la urat și auzeam cu agitaţie cheia care se răsucea în ușă. În comparație cu atunci, de această dată nimeni nu avea voie să mă refuze. Asta da evoluție pe scara socială, nu-i așa?

În ziarul de mâine despre cetăţeanca ce îşi băga picioarele în sistem din spatele uşii şi despre soţia care îşi aştepta soţul pentru a vorbi despre ea.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.