Sinceritatea abruptă, dură, mojică pare să fie noua armă politică lansată de preşedintele tocmai ales al Americii. Nu ştiu dacă e chiar ce şi-au dorit americanii, dar nu le plâng de milă, se descurcă ei. Dar noi, noi ce putem învăţa din experienţa naivilor de peste Ocean? Pentru că-s multe şi pentru toată lumea, avem de toate.

Primul care a învăţat să fie sincer cu electoratul s-a dovedit a fi Liviu Dragnea. Dumnealui s-a autodenunţat în faţa naţiunii, confirmând oficial hoţia şi prostia clasei politice româneşti; onorabilul Liviu Dragnea recunoaşte public că „de 26 de ani în România se fură pe rupte. Se fură tot ce se poate într-o ţară în care domnesc hoţia, prostia şi lipsa de coerenţă”...

Aşa e, simpaticule! De 26 de ani se tot fură, iar de vreo câţiva ani ăştia care fură încep să se-nghesuie prin puşcării. Normal, nu? Sau... nu prea. Gata, păsărica a zburat, vorba s-a dus, cugetarea a împânzit Mediile. Oricum o dai, tot prost iese, e un autodenunţ în toată regula câtă vreme PSD a patronat hoţia, prostia şi lipsa de coerenţă vreo 20 de ani din cei 26 reclamaţi. Să vezi acum ce i-or face Iliescu, Năstase, socrul Sârbu de la Curte, că şi ei intră în „oala” cu hoţi şi proşti denunţată de Dragnea.

Şi-a mai zis ceva memorabil dl. Dragnea. Întrebat de ce partidul dumnealui n-a făcut nimic pentru a termina cu hoţia şi prostia, onorabilul recurge la o sănătoasă autocritică tovărăşească: „Poate că abia acum PSD a ajuns la maturitate”. Hopa, înseamnă că vreme de vreo două decenii ne-au condus nişte imaturi?! Grav, stimabile, poţi fi cercetat penal pentru vorbele astea, adică ştiai despre ce-i vorba şi tăceai mâlc... Sau şi mata erai imatur?! Nu se face, nu e cuşer!

Alţii ce-or fi învăţat de la Donald? Victor Ponta, acest Mickey Mouse al politicii româneşti, tot la popor şi Cioloş ajunge: „Şi noi putem fi ca americanii, putem face politică pentru popor, sau putem lăsa sistemul şi pe „cioloşii” lui să ne decidă viaţa”... Înţelept, adânc, cu adresă. Punct ochit, punct lovit: să nu-i lăsăm pe „cioloşi” să ne decidă viaţa, că ei nu lucrează pentru popor, să-i lăsăm pe „pontaci” şi pe alegătorii din mormintele lui Dragnea s-o facă, nu?! N-ai învăţat nimic, Victore, nici după Colectiv, nici după Trump. Eşti gol ca un bostan de Halloween...

Dar Alinuţa Gorghiu, şefa liberalilor, ea ce-o fi înţeles din pacostea căzută pe capul americanilor? Nu ce zice e important, ci ce face: se duce pe la copii acasă şi-i păcăleşte să-i deschidă uşa, că dacă nu le copie Victor tema şi le fură Liviu sandvişul... De râsu’ curcilor şi s-o gândeşti, darămite s-o spui într-un film şi să-l difuzezi drept clip electoral! Vai de capul liberalilor, că şi ăştia-s goi de orice idee!

Stai că iese la rampă şi mult-tăcutul Nicuşor Dan, preşedintele USR. El recunoaşte deschis că în Uniunea lui intră cine vrea, indiferent de doctrină şi ideologie, pentru că ăsta-i preţul intrării în Parlament: stau unii la poartă şi te caută la ideologie, dacă-i la tine, afară! După aia se schimbă treaba, se recuperează doctrinele şi, normal, e foarte posibil ca USR să se rupă în bucăţele... Bravos, neicușorule, nici nu puteai gândi ceva mai atractiv pentru electoratul fără stăpân care-şi caută un motiv să te voteze!

Cel mai mult îmi place, însă, de Gigi Becali. Frate, ăsta a priceput exact ce trebuia: alegerea lui Trump la Casa Albă e un semn de la Dumnezeu. Nu că ne pedepseşte, ci dimpotrivă, mulţumit de situaţia creată, Doamne-Doamne amână sfârşitul lumii... Trist e că prea-fericitul Gigi nu ne spune şi până când ne păsuieşte Cel de Sus, că americanii, altfel mari credincioşi, tocmai au pus de-o revoluţie pentru a-l da jos pe „trimisul” Lui pe pământ. Nu ne spune dar ne dă de înţeles că după Donaldizarea Americii va urma Gigificarea României.

Ca să vezi cum ne pot lumina nişte alegeri în stil american: Liviu se autodenunţă pentru prostie şi hoţie prelungite, Alina e o pârâcioasă la uşa blocului, Victor vrea să fie Donald, nu Mickey Mouse, iar Gigi e convins că va veni vremea ca el să salveze România urmând pilda oferită de „Sfântul” Donald. Minţi odihnite, inimi iubitoare, suflete alese.

Trebuie să recunosc, însă, c-am învăţat şi eu ceva din „tragedia” americană: electoratul e la fel de prost, la fel de deştept şi la fel de amestecat peste tot în lumea asta complicată. Ce mi-e Brexitul englezilor, ce mi-e Donald Trump la americani şi ce mi-e Teleormanul, Vasluiul sau Covasna în materie de alegeri! Aceiaşi sfinţi, sau aceiaşi draci. Că veni vorba, mai am un singur dor: păzeşte-mă, Doamne, de sfinţi, că de draci mă feresc singur!