Iubesc România pentru că este ţara în care m-am născut, iar pentru mine patria nu este doar locul în care mi-e bine. România este o ţară pe care, chiar atunci când eşti oropsit, obidit, nedreptăţit, n-ai dreptul s-o înjuri. Pentru că este ţara care ţi-a oferit tot ce-a avut, tot ce-a putut, iar Patria nu trebuie confundată niciodată cu „tagma jefuitorilor”. Pe care poţi să-i înjuri cât vrei, că tot nu le pasă, ei n-au treabă cu simţirile noastre lăuntrice, abia au timp să-şi numere moşiile, averile, banii... Când să-şi mai deschidă inima pentru o abstracţie numită România?!

Iubesc România şi Ziua ei Naţională fără să pun nicio condiţie. Ştiu că sentimentele astea nu sunt împărtăşite de toţi conjudeţenii şi nici măcar de toţi românii dar, la urma-urmei, fiecare trăieşte istoria prezentă şi trecută în stil propriu, conform unor percepţii strict personale extrem de greu de explicat şi, cu siguranţă, funcţie de genele moştenite, cultura şi experienţa de viaţă dobândite. De aceea n-o să acuz niciodată pe nimeni că nu iubeşte România aşa cum o iubesc eu, pentru că n-o să ştiu niciodată ce e în sufletul şi mintea altora când e vorba de ţara în care s-au născut sau trăiesc. Pot doar bănui, ceea ce nu-mi dă dreptul să judec.

Iubesc România pentru că este ţara părinţilor, bunicilor şi străbunicilor mei. Şi pentru că undeva, într-un sat din Moldova trist ca un poem bacovian, există un loc în care eu sunt întotdeauna „acasă”. E locul în care simt că sunt bun şi generos, chiar dacă nu sunt deloc aşa.  În locul acela, însă, n-are nimeni dreptul să mă judece, este ca un „no men’s land” în prima linie a frontului: un spaţiu în care nu se mai ucide, în care războinicii îşi adună răniţii şi morţii, îşi ling rănile şi îşi refac puterile pentru bătălii viitoare.

1 Decembrie 1918 a fost un asemenea spaţiu generos. A fost o zi cât o istorie întreagă, cât să ajungă pentru toţi românii care vor să se simtă în România „ca acasă”. Nu ştiu dacă acest spirit s-a păstrat până azi, dar, pentru că e sărbătoare, îmi place să cred că da. Şi poate că nici nu trebuie să spunem de ce ne iubim ţara. Poate e suficient să ne simţim în ea ca acasă.

De aceea, bun şi generos ca un suflet plecat acasă, voi spune, astăzi, La Mulţi Ani României şi fiecăruia dintre dvs!