ACTUALITATE 7 martie 2014

Consultații plătite la medicul de familie

de Monica Vrânceanu | 710 vizualizări

Noul contract cadru propus de CNAS prevede doar 20 de consultații gratuite zilnic; de la al 21-lea pacient se scot bani din buzunar

Medicii de familie din județul Covasna sunt nemulțumiți de condițiile pe care Casa Națională de Sănătate (CNAS) vrea să le impună din 1 aprilie. Potrivit noului contract cadru propus de CNAS, medicii de familie nu ar mai avea voie să consulte decât 20 de pacienți pe zi pe baza asigurărilor, urmând ca fiecare pacient, începând cu cel de-al 21-lea, să trebuiască să plătească consultația; în plus, acești pacienți nu vor mai avea dreptul la trimiteri ori rețete gratuite sau compensate.

Condiții de neconceput

Noile condiții afectează atât medicii de familie, pe de-o parte, cât și pacienții, deoarece acestea vor genera nu doar nemulțumiri și aglomerări în cabinete, ci inclusiv situații aberante.

Aceste condiții pe care vor să le impună înseamnă muncă gratuită pentru noi, înseamnă că unii copii sau vârstnici – categoriile cele mai vulnerabile – vor rămâne pur și simplu fără acces la niște drepturi care sunt ale lor, și asta este de neconceput. În plus, nimeni nu spune cum anume s-ar putea face „trierea” cazurilor, cum poate un medic să dea unui pacient o rețetă gratuită și altuia nu, când ambii au dreptul la așa ceva…? Se va ajunge în situații de nedescris, în care medicii de familie vor fi acuzați că sunt părtinitori sau de rea-credință, ceea ce nu e corect”, ne-a declarat medicul de familie Claudia Savu.

Potrivit acesteia, în mod normal, un medic de familie are în jur de 40-50 consultații zilnic, în funcție de numărul pacienților pe care-i are în liste. Punerea în aplicare a noilor prevederi din contractul cadru ar putea atrage după sine și o migrație a pacienților de la un medic la altul, atunci când pacienții vor fi nemulțumiți de faptul că nu au primit trimitere sau rețetă gratuită pentru că nu au reușit să se numere printre primii 20.

Condiții aberante impuse de politici diferite

Președinta Colegiului Medicilor de Familie (CMF) Covasna, dr. Lucia Sereș, ne-a declarat că în ultimele zile medicii au avut nenumărate întâlniri și dezbateri pe acest subiect, concluzia fiind una singură: condițiile sunt de neacceptat și pot duce la situația în care contractul să rămână, pur și simplu, nesemnat.

„Există o mare îngrijorare în rândul medicilor de familie cu privire la aceste noi prevederi, care vin peste un contract cadru vechi care e deja semnat pe 2014-2015. Cred că vorbim de o situație de nedescris, în care medicii de familie sunt făcuți carne de tun doar pentru că mai sus sunt interese politicianiste. De fiecare dată când se schimbă ministru, fiecare vine cu o altă viziune și răscolește un sistem care oricum e slăbit și sărăcit”, ne-a declarat Sereș.

Noul contract încalcă drepturile pacienților

Președinta CMF a explicat că măsurile noului contract cadru ar veni ca urmare a lipsei de fonduri, însă a atras atenția că ele nu reprezintă o soluție și că se încalcă grav drepturile pacienților.

„Sunt județe unde astfel de măsuri s-au impus deja prin Casele județene de sănătate, din 2010. Medicii de familie nu au putut însă lucra după ele, deoarece repet: este aberant să încalci dreptul unui pacient care plătește lunar o asigurare. Ei bine, au venit controale iar medicii trebuie să înapoieze banii pe rețetele pe care le-au eliberat gratuit pentru pacienții lor. Trebuie o dezbatere publică serioasă, trebuie ca pacienții să ia atitudine pentru că-i privește și pe ei, ca să nu se ajungă în situația în care nici la medicul de familie să nu se mai poată veni”, a mai spus Lucia Sereș.

În prezent județul Covasna are 108 medici de familie, care sunt cu toții revoltați împotriva variantei noului contract cadru, în vreme ce unii susțin deja că dacă nu se va renunța la el vor refuza semnarea și, în cel mai rău caz, vor pleca în străinătate pentru a-și exercita meseria.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
adina, 28 martie 2014
CRED CA ESTE POSIBIL SA SE APLICE CONTRACTUL CADRU CU CELE 20 ETC CONSULTATII PE ZI , ELIBERAND RETELE PENTRU BOLNAVII CRONICI STABILI O DATA LA DOUA TREI LUNI.PENTRU BOLNAVII CRONICI A citeste integral
florin, 7 martie 2014
accept, doar daca nu imi mai opreste din salariu pentru sanatate. In cazul in care intr-un an nu reusesc sa fiu niciodata in primii 20 de pacienti, ce se intampla? Este discriminatoriu acest citeste integral
Kviatkovski, 7 martie 2014
De ce va faceti probleme ? Ce medic de familie ? Care tartamente ? Ce medicamente ? Nu va este rusine romani sa solicitati asa ceva ? Munciti dracului pt stat pana crapati.Eu cred ca acest ministru de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.