Aurora Liiceanu – protagonista celei de-a doua ediții APChat
Întâlnirea specialistei în psihologie cu publicul din Sfântu Gheorghe va avea loc joi, 29 octombrie, şi va avea ca temă „Prăpastia dintre generații”
După succesul remarcabil al primei ediții a întâlnirilor APChat, cu Alexandru Mironov protagonist, Asociația pentru Comunitate anunță cea de-a doua ediție a evenimentului, programată joi 29 octombrie și având-o ca invitată pe reputata Aurora Liiceanu.
Specialistă în psihologie și autoare a unor cărți foarte apreciate în domeniu, Aurora Liiceanu este una dintre cele mai îndrăgite personalități din peisajul cultural românesc, fiind recunoscută pentru franchețea cu care pune pe tapet unele dintre cele mai sensibile aspecte ale relațiilor interumane. Nurori versus soacre, bărbați versus femei, părinți versus copii sunt doar câteva dintre tipurile de relații pe care psihologul le-a tratat în diverse scrieri ale sale nu doar cu priceperea specialistului, ci și cu un remarcabil talent literar.
Invitată la cea de-a doua ediție APChat, Aurora Liiceanu va vorbi despre „Prăpastia dintre generații”, arătând fără rezerve unde greșesc copiii, dar și unde sunt erorile comportamentale ale părinților.
„Cred în acei şapte ani de acasă pentru că ţin foarte mult la proverbul ăsta care e foarte frumos: ce nu a învăţat Ionuţ, nu mai învaţă Ion. Nu cred că afectul, afectivitatea părintească, este ceea ce salvează lipsa de caracter a unui copil care învaţă lucruri proaste. În primii şapte ani de viaţă copilul învaţă mai mult comportamente decât să înveţe cunoştinţe, nu învaţă geografie, istorie... asta mai târziu. Dar acei ani sunt foarte importanţi pentru că în perioada aia înveţi să te concentrezi, să termini un lucru, ce spui să duci până la capăt, să ai priorităţi, felul în care percepi lumea, înveţi în primii şapte ani, bineînţeles şi cu dimensiunea ei etică şi comportamentală”, spune Aurora Liiceanu.
Ea însăși mamă de băiat, Aurora Liiceanu este nu doar un om instruit, ci și o persoană cu o vastă experiență de viață, fiind greu încercată de un destin care, în vremurile comuniste, a obligat-o să îndure umilința unui regim care dintr-o persoană cu studii de cel mai înalt nivel a pus-o în situația de a accepta postul de îngrijitoare la o grădiniţă.
Între cărțile care au cucerit publicul cititor din România, „Prin Perdea”, „Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității”, „Soacre și nurori. La cine este cheia?” sunt unele dintre cele mai apreciate titluri, la care se adaugă două apariții editoriale ale anului 2015, „Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor” și„Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc”.
„Suntem foarte bucuroși că inițiativa noastră a avut un mare succes la prima ediție și avem entuziasmul și motivația, atât de necesare pentru a continua. Ne-am convins că există în Sfântu Gheorghe public pentru asemenea evenimente și vrem să continuăm cu oaspeți spectaculoși. Aurora Liiceanu este un invitat care ne onorează. Cred că personalitatea doamnei Liiceanu, precum și tematica extrem de interesantă, vor asigura succesul acestei noi ediții de APChat. Țin totodată să le mulțumesc celor de la Autoliv pentru modul în care au ales să se implice în comunitate și pentru sprijinul pe care ni-l oferă în acest proiect”, ne-a declarat Daniel Șanta, președintele Asociației pentru Comunitate.
Evenimentul va fi găzduit și de această dată de amfiteatrul Universității Babeș-Bolyai – Extensia Sfântu Gheorghe, joi 29 octombrie începând cu ora 18.30. Intrarea este liberă.