A scăzut numărul şomerilor în Covasna
700 de șomeri au fost încadrați în muncă în acest an
Venirea primăverii și revitalizarea activităților au generat scăderea numărului șomerilor în județul Covasna. Astfel, în vreme ce datele din iarnă arătau că aveam în jur de 7.000 de șomeri, cele mai recente date, din această lună, indică un număr de 6.300 de șomeri; de precizat că vorbim despre șomerii înregistrați la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, căci e foarte posibil ca numărul real al persoanelor fără un loc de muncă să fie mai mare.
„Scăderea numărului de șomeri se datorează faptului că multe sectoare de activitate – precum construcțiile, turismul sau agricultura au reînceput lucrul. Și atunci, acest aspect se resimte imediat”, a explicat directorul adjunct al AJOFM Covasna, Téglás Ferenc.
Acesta a precizat că în continuare cei mai mulți șomeri sunt în mediul rural – 4.723, în vreme ce restul, peste 2.200, provin din mediul urban. Cele mai afectate localități rurale sunt Vâlcele, Belin și Bățani, în vreme ce în mediul urban, cei mai mulți șomeri se află în zona Sfântu Gheorghe. La Baraolt, din cei peste 1.500 de șomeri existenți, 85% sunt neindemnizați, ceea ce indică în general un șomaj de lungă durată.
Așa cum se știe deja, cei mai afectați de șomaj sunt cei din grupele de vârstă 30-49 de ani, în vreme ce în jur de 3.800 de șomeri covăsneni sunt persoane care au intrat în șomaj după ce au lucrat în meserii pentru care nu aveau calificare, ca muncitori necalificați.
De la începutul anului, aproximativ 700 de șomeri au fost încadrați în muncă și este de așteptat ca până în vară numărul șomerilor să mai scadă; din iulie însă, există tendința de creștere a acestui număr, deoarece vor intra în sistem și absolvenții.