ULTIMA ORĂ 11 iunie 2013

Prețurile alimentelor cresc. Cartoful s-a scumpit cu 40% față de decembrie

de Covasna Media | 615 vizualizări

Alimentul de bază al românilor, cartoful, s-a scumpit în ultima lună cu peste 20 %. Paştele şi vremea rea au urcat prețurile alimentelor luna trecută, în medie cu 0,8 procente. Astfel, inflaţia, indicatorul care măsoară evoluţia tuturor preţurilor, a ajuns la 5,32 %.

Cartofii costă cu 40% mai mult față de luna decembrie. Fructele proaspete s-a scumpit și ele, cu 20%. De asemenea, s-au scumpit fasolea, tutunul, energia electrică.

În schimb, unele produse s-au ieftinit, cum ar fi ouăle, cu 35% față de decembrie. Cu 4% s-au ieftinit și biletele de tren și uleiul.

BNR se așteaptă totuși ca inflația să se reducă până la sfârșitul acestui an.

„E o perioadă de vârf la preț, a apărut cartoful nou, ca orice trufanda la apariție are un preț mai mare”, a spus Ioan Benea, președintele Asociației producătorilor de cartofi Brașov. „Mulțumim lui Dumnezeu că a venit acest front de ploi, care la noi nu e excedent. Mă îngrijorează însă prognoza pentru iulie, se anunță secetă”, a adăugat el.

„Ne gândim că fenomenele extreme mai diminuează producția excedentară la alții, poate ne vom valorifica mai bine puțina producție pe care o avem. Dacă facem o producție bună, asigurăm necesarul de cartofi pentru România”, a explicat Benea.

Rata anuală a inflaţiei

  • aprilie 2013: 5,29%
  • mai 2013: 5,32%

 

Topul scumpirilor

  • Cartofi: 40,71%
  • Fructe proaspete: 19,40%
  • Energie electrică: 10,31%
  • Fasole: 8,75%
  • Tutun şi ţigări: 7,24%

 

Top ieftiniri

  • Ouă: 35,41%
  • Bilete CFR: 3,99%
  • Ulei: 3,91%
  • Transport aerian: 3,36%
  • Zahăr: 2,89%

 

Evoluţia ratei anuale a inflaţiei

  • ianuarie 2013: 5,97%
  • februarie 2013: 5,65%
  • martie 2013: 5,25%
  • aprilie 2013: 5,29%
  • mai 2013: 5,32%
Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.