ULTIMA ORĂ 25 septembrie 2013

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea privind eutanasierea maidanezilor

de Covasna Media | 825 vizualizări

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de promulgare a legii privind câinii fără stăpân, după ce Curtea Constituţională a decis la prânz că textul legislativ este constituţional.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 25 septembrie, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că Legea privind câinii fără stăpân este constituţională.

Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, care a declarat că CC a apreciat că sesizarea privind legea este neîntemeiată, iar legea este constituţională, pentru că s-a respectat decizia anterioară.

"Noi am apreciat că articolul 1 alineatul 8, care a fost declarat neconstituţional data trecută, a fost pus de acord cu decizia CC, deci acum eutanasierea nu mai este o măsură lăsată la îndemâna exclusivă a autorităţilor locale, legea spune în ce condiţii se poate ajunge la eutanasiere, e ultima măsură şi o măsură extremă", a adăugat Zegrean, citat de Mediafax.

Curtea Constituţională a luat în discuţie miercuri sesizarea în cazul legii privind câinii fără stăpân, care prevede eutanasierea în termen de 14 zile lucrătoare a câinilor comunitari ce nu sunt revendicaţi sau adoptaţi.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 10 septembrie, Legea privind câinii fără stăpân, care stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile lucrătoare în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu excepţia UDMR, a atacat la Curtea Constituţională legea prin care a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor.

Cei 30 de parlamentari au susţinut, în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale, că actul normativ nu conduce la împiedicarea înmulţirii şi proliferării câinilor fără stăpân, ci traumatizează societatea civilă, "demers care nu este de natură a traduce drepturile fundamentale ale omului în România".

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.