ULTIMA ORĂ 28 februarie 2013

Persoanele pesimiste trăiesc mai mult

de Covasna Media | 388 vizualizări

Persoanele în vârstă cu o viziune pesimistă asupra viitorului ar putea trăi mai mult, potrivit oamenilor de ştiinţă.

pesi-opti

Cercetătorii au studiat 40.000 de adulţi de-a lungul a zece ani, descoperind că aceia care nu se aşteptau la un viitor satisfăcător duceau, de fapt, o viaţă mai sănătoasă, potrivit unui articol apărut pe site-ul telegraph.co.uk. Pe de altă parte, cei care erau mult prea optimişti riscau să se îmbolnăvească în următorii zece ani.

Frieder R. Lang, coordonatorul studiului de la Universitatea Erlangen-Nuremberg din Germania, a declarat că descoperirile sugerează că „pesimismul i-ar putea determina pe oameni să trăiască mai sănătos, să fie mai precauţi“ în ce priveşte sănătatea şi siguranţa lor.

În cadrul cercetării, bazată pe informaţii culese în perioada 1993-2003, celor 40.000 de respondenţi li s-a cerut să explice cum îşi văd viaţa în următorii cinci ani şi să stabilească un nivel de satisfacţie. Au fost intervievaţi din nou, cinci ani mai târzu, iar răspunsurile lor au fost comparate cu afirmaţiile anterioare.

În cazul celor care au supraestimat respectivul nivel de satisfacţie, s-a constatat un risc cu 9,5% mai mare de îmbolnăvire. Erau, de asemenea, cu 10% mai expuşi unui deces.

Persoanele mai în vârstă, care tind să fie mai pesimiste, au avut de fapt o viziune realistă asupra viitorului, spre deosebire de cei tineri, care s-au supraestimat.

În mod neaşteptat, am descoperit că o stare bună de sănătate şi un venit satisfăcător erau asociate cu declinul“, arată Lang, adăugând că veniturile mai mari erau asociate şi cu un risc sporit de îmbolnăvire.

Credem, totuşi, că viziunea asupra viitorului depinde şi de vârstă, dar şi de resurse“, a subliniat el.

Dintre cei intervievaţi, 43% din grupul celor vârstnici şi-au subestimat şansele de a duce o viaţă mulţumitoare, în vreme ce 32% au supraestimat nivelul de satisfacţie la care vor fi ajuns, iar 25% au făcut estimări corecte.

Studiile anterioare au sugerat, totuşi, că optimismul i-ar putea ajuta pe oameni să înfrunte mai bine aspectele negative ale vieţii, inclusiv bolile.

(adevarul.ro)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.