ULTIMA ORĂ 11 decembrie 2017

Percheziţii pe raza judeţului

de Observatorul de Covasna | 4267 vizualizări

În urma desfăşurării unor activităţi specifice, în data de 09.12.2017, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de 8 luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, cadre ale Serviciului de Ordine Publică şi agenţi de la posturile de poliţie Ozun şi Chichiş au pus în executare 2 mandate de percheziţie domiciliare în tot atâtea locuri.

Cu ocazia percheziţiilor a fost găsită şi ridicată în vederea cercetărilor cantitatea de 3.424 litri băuturi alcoolice sustrase în perioada noiembrie - decembrie 2017 din incinta S.C. Spirt Amidon Ozun SA. De asemenea, fost luată măsura conducerii la sediul I.P.J. Covasna a unui număr de 7 persoane, faţă de 6 dintre acestea fiind continuată urmărirea penală. Valoarea bunurilor ridicate este de aproximativ 50.000 lei şi reprezintă prejudiciul estimat.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin 1 rap. la art. 229 alin. 1 lit. b şi d Cod Penal.

Compartimentul Relaţii Publice

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.