ULTIMA ORĂ 24 iulie 2012

Leul îşi continuă deprecierea: Noi minime istorice faţă de euro şi dolar. Vezi cursul BNR

de Covasna Media | 456 vizualizări

Moneda unică europeană a atins un nou maxim istoric în raport cu leul, evoluție anticipată de specialiști și pusă pe seama atât a evenimentelor politice interne, cât și a îngrijorărilor de pe piețele externe.

Marți, BNR a stabilit o valoarea de 4,6397 lei pentru un euro, cu 0,0388 lei mai mult decât în ședința de luni, asta după ce moneda unică atinsese valori record și pe piața interbancară, unde a ajuns la 4,6460 lei/euro. Ulterior, ascensiunea vertiginioasă a mai fost temperată.

De asemenea, și dolarul american a sărit pragul de 3,8 lei, fiind cotat la 3,8343 lei, cu 0,0344 lei peste valoarea de luni.

Leu s-a depreciat și în raport cu cealaltă principală valută europeană, respectiv francul elvețian, pentru care BNR a afișat un curs de 3,8630 lei.

Evoluția de marți a pieței valutare este mai degrabă un rezultat al puternicei deprecieri a euro în fața dolarului pe piața internațională, asta în contextul în care agenția de rating Moody's a modificat perspectiva asupra economiilor germană, olandeză și luxemburgheză, care sunt printre cele mai puternice din Europa. La această situație se adaugă și instbilitatea de pe piața spaniolă, care probail va solicita ajutor financiar internațional. Între timp, toți ochii sunt îndreptați și spre Atena, în așteptarea unor concluzii a misiunii comune a FMI, CE și BCE.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.