Cea mai importantă ştire a începutului de an, dacă nu chiar a ultimului deceniu, care priveşte cel puţin două milioane de români şi familiile lor, a trecut total neobservată: costul creditelor ipotecare în lei a scăzut până la acelaşi nivel cu al celor în euro.

După mai bine de un deceniu în care creditul ipotecar în euro a fost mai rentabil decât cel în lei datorită dobânzilor mai scăzute, ceea ce a determinat o cerere şi o expunere a persoanelor fizice pe valută fără precedent, în ianuarie 2014 acest cost s-a egalizat.

Indicele ROBOR, echivalentul EURIBOR-ului pentru lei, la trei luni (indicatorul de referinţă folosit la împrumuturi) a scăzut la 2%. Dacă se adaugă marja băncii de 2,25% pe an plus celelalte comisioane, rezultă un cost al creditului ipotecar în lei de 5,7%. La varianta în euro, EURIBOR la trei luni plus o marjă de 5,15% pe an plus celelalte comisioane rezultă un cost de 5,9%. Acum cinci ani dobânda la lei era de 12-13%, iar la euro de 5-6%. În urmă cu zece ani, când inflaţia era mult mai mare, costul la lei pentru un ipotecar se ducea spre 15-25%, în timp ce la euro era de 8-12% pe an. Doar cei care au urmărit evoluţia dobânzilor la lei de-a lungul deceniilor pot înţelege cât este importantă este această scădere. De la 150% s-a ajuns la 1-2% la lei.

În acest moment, la un credit de 40.000 de euro contractat pe 30 de ani, rata lunară pe lei este de 950 de lei, iar pe euro, de 220 de euro, adică 990 de lei.

Pentru cei care vor să-şi ia o locuinţă sau poate să-şi refinanţeze creditul în euro cu unul în lei este cel mai important moment. Cred că există o fereastră de oportunitate de 1-2 ani în care dobânzile atât la lei cât şi la euro vor rămâne la minime istorice, în care pe piaţă există un surplus foarte mare de lichiditate suprapus peste o inflaţie mică. Dar băncile îşi retrag din România liniile de finanţare în euro, aşa că leii vor fi la putere.

Având în vedere acest lucru şi dorinţa BNR de a încerca să încline puţin balanţa împrumuturilor din România de la euro către lei (70% din împru¬mu¬turile actuale sunt în valută – euro, dolari, franci elveţieni), credem că BNR va avea grijă să ţină ROBOR-ul la minime istorice şi să dea o fluctuaţie a euro de câteva procente în sus sau în jos, ca să taie din apetitul spre valută. Până acum doi ani politica BNR-ului era să ţină dobânzile la lei sus şi cursul stabil pentru a reduce inflaţia şi a proteja băncile, companiile şi persoanele fizice de expunerea pe valută.

Pentru că au învăţat în criză să socotească fiecare leu sau euro, clienţii nu vor reveni la ghişeele băncilor atâta timp cât bancherii nu vor egaliza toate costurile de împrumut în lei versus euro sau nu va fi o diferenţă de plus/minus 1-2 puncte procentuale care să reprezinte fluctuaţia de curs. Poate că şi 2 puncte procentuale este mult.

În perioada de boom economic, când au dat de gustul creditării, populaţia şi companiile plăteau dobânzi duble sau triple atât la lei cât şi la valută faţă de acum. Şi era o cerere impresionantă, băncile dând credite pe bandă rulantă. Acum, când costul finanţării este la minim istoric, bancherii se roagă de clienţi să le tragă pragul, dar nimeni nu vrea credite. Din păcate, cei cinci ani de criză au rămas adânci în minţile şi încrederea clienţilor.

Oricum în ianuarie 2014 statistica economică va consemna scăderea istorică a dobânzilor la lei pe piaţa interbancară şi egalizarea costului împrumu¬tu¬lui ipotecar la lei cu cel de la euro. Repet, s-a deschis o fereastră de oportunitate extraordinară, dar care nu va ţine decât 1-2 ani, până când dobânzile vor reîncepe să crească atât la lei, cât şi la valută. Dacă nu se vor lua/da credite în lei acum, atunci când?

(zf.ro)