ULTIMA ORĂ 4 iunie 2013

Încă o condamnare pentru Becali: 3 ani cu executare în Dosarul "Valiza"

de Covasna Media | 690 vizualizări

Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul "Valiza", decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.

Omul de afaceri este acuzat, împreună cu fostul antrenor al Stelei Victor Piţurcă şi mai mulţi oameni de fotbal din anturajul Stelei, pentru dare de mită. 

Teia Sponte a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, iar Victor Piţurcă a primit 1 an cu suspendare.

Procurorii DNA l-au trimis pe Gigi Becali în judecată pentru că în 2008 ar fi încercat să-i stimuleze cu 1,7 milioane de euro pe jucătorii de la "U" Cluj pentru ca aceştia să câştige meciul cu CFR Cluj, meci de care depindea titlul de campioană a României la fotbal. Un "stimulent" pe care procurorii au pus o ştampilă grea: MITĂ. 

În aprilie 2012, George Becali, Victor Piţurcă, Teia Sponte şi ceilalţi doi inculpaţi au fost achitaţi, însă procurorii DNA au declarat recurs.

La prima înfăţişare, pe 27 mai, Becali a recunoscut în faţa magistraţilor că a falsificat un contract adus ca probă de procurori şi a făcut spectacol în sala de judecată. 

Finanţatorul Stelei se află la închisoare din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.