ULTIMA ORĂ 7 februarie 2012

Horia Grama (PSD) - Demisia premierului certifică eşuarea strategiei politice a Puterii

de Agerpres | 408 vizualizări

Liderul organizaţiei PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat luni că, în opinia sa, demisia premierului Emil Boc nu reprezintă 'victoria străzii' ci 'eşuarea strategiei politice' a guvernului, a PDL şi a preşedintelui Traian Băsescu.

'Boc a fost doar o marionetă care, se ştie, executa ordinele venite de la Cotroceni (...) Băsescu este cel vinovat de toată situaţia, pentru că el a gestionat guvernul şi PDL, el poartă toată răspunderea şi m-aş fi aşteptat ca şi preşedintele să-şi dea demisia de onoare (...) În condiţiile în care guvernul avea credibilitate zero, mi se pare normală demisia lui Emil Boc, păcat că a venit cu întârziere', a declarat Horia Grama.

Acesta este de părere că demisia premierului certifică 'eşuarea strategiei politice' a Puterii, care a înţeles să transfere toate greutăţile generate de criză pe seama oamenilor de rând.

"Dacă s-ar fi gândit şi la cei de rând, dacă ar fi luat măsuri de austeritate şi în zona guvernamentală, dacă ar fi tăiat avantajele clientelei politice nu s-ar fi ajuns aici. Dar au pus toată greutatea pe umerii populaţiei (...) Adică pretinzi oamenilor să facă sacrificii, le tai salariile, le tai pensiile, le tai toate, fără să dai şi tu dovadă de solidaritate (...)", a spus Horia Grama.

Acesta a adăugat că singura soluţie acceptabilă în momentul de faţă este crearea unui 'guvern de serviciu', format din tehnocraţi, care în 2-3 luni să pregătească alegerile anticipate, exprimându-şi speranţa că în noul Cabinet nu se vor regăsi miniştri ai executivului condus până luni de Emil Boc.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.