ULTIMA ORĂ 30 ianuarie 2013

Cristian Cioacă, trimis în judecată. Este acuzat că a tranşat-o pe Elodia

de Covasna Media | 15 vizualizări

Copilul era în casă în momentul crimei, susţin procurorii

cristian cioaca

Cristian Cioacă a fost trimis în judecată în dosarul uciderii Elodiei Ghinescu. Cioacă este acuzat de omor deosebit de grav. Dosarul urmează să fie judecat de magistraţii Tribunalului Argeş, informează Mediafax.

Procurorii au găsit urme de sânge aparţinându-i Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, pe o mochetă din portbagajul maşinii poliţistului şi în mai multe locuri din apartamentul lor.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 29-30 august 2007, Cioacă a ajuns la domiciliu în jurul orei 3.00, după ce îi făcuse o vizită unei femei, iar la scurt timp, ''în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri''.

Cadavrul Elodiei ar fi fost tranşat. Copilul ar fi fost în casă în momentul comiterii crimei, mai susţin procurorii.

Conform anchetatorilor, după şi-a omorât soţia, Cioacă a ascuns şi distrus mijloacele de probă, aruncând într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov mai multe obiecte care purtau urmele de sânge ale avocatei.

Cioacă ar fi spălat apoi urmele de sânge de pe pereţii din apartamentul în care locuiau, aplicând un strat suplimentar de glet şi de vopsea lavabilă.

Avocata Elodia Ghinescu, soţia poliţistului Cristian Cioacă, a dispărut de la domiciliul din Braşov la sfârşitul lunii august 2007.

(antena3.ro)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.