ULTIMA ORĂ 10 iulie 2012

Crin Antonescu a preluat mandatul de preşedinte. Traian Băsescu a plecat de la Cotroceni

de Covasna Media | 416 vizualizări

România are, de marţi, un nou preşedinte. Ce-i drept, interimar. Crin Antonescu a preluat mandatul de la preşedintele suspendat Traian Băsescu şi va rămâne la Palatul Cotroceni cel puţin până pe 29 iulie. După predarea mandatului, Traian Băsescu a plecat de la Palatul Cotroceni la volanul unui Logan gri, făcând cu mâna jurnaliştilor.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a predat, marţi, funcţia de preşedinte al României preşedintelui interimar Crin Antonescu. Accesul presei nu a fost permis la eveniment.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a plecat, marţi, de la Cotroceni, la volanul autoturismului Logan, el salutând la ieşire ziariştii prezenţi în faţa Palatului, făcându-le cu mâna.

Predarea mandatului a avut loc după ce, luni, Curtea Constituţională a decis că procedura privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată.

În şedinţa din ziua de 9 iulie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.g) din Constituţia României şi al art.44 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a examinat cererea privind constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.

În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a hotărât:

1. Constată că procedura privind suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată.

2. Constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.

3. Constată că, în conformitate cu dispoziţiile art.98 alin.(1) din Constituţie, interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură de preşedintele Senatului, domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.