ULTIMA ORĂ 10 iulie 2012

CCR: Referendumul este valid doar cu prezenţa a jumătate plus unu din cei înscrişi pe liste

de Covasna Media | 433 vizualizări

Curtea Constituţională a decis, astăzi, că referendumul este constituţional. Pentru a fi validat, la referendum trebuie să se prezinte 50% plus unu din persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

Curtea Constituţională a decis, astăzi, că legea prin care s-au făcut modificări la articolul 10 din Legea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea a cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru modificarea art.10 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională, în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, scrie MEDIAFAX.

În ziua de 10 iulie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 71 de deputaţi aparţinând Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Legea referendumului a fost declarată constituţională, argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.