ULTIMA ORĂ 7 martie 2012

Băsescu cere reîntregirea salariilor bugetarilor de la 1 iunie

de Covasna Media | 429 vizualizări

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus miercuri parlamentarilor coaliţiei că puterea are datoria de a găsi soluţii ca, în jurul datei de 1 iunie, să fie "reîntregite" salariile bugetarilor. Şeful statului a vorbit despre posibila majorare salarială în timpul discursului din plenul Legislativului, ascultat doar de parlamentarii Puterii, Opoziţia lipsind din sală. Potrivit economica.net, creşterea ar trebui să fie de 16%.

"Avem datoria să găsim soluţii pentru ca, undeva în jurul datei de 1 iunie, să reîntregim salariile bugetarilor, chiar dacă, în luna ianuarie, am avut un excedent faţă de veniturile planificate în buget, iar în luna februarie am avut un minus de două ori mai mare decât excedentul din ianuarie. Sunt convins că majoritatea parlamentară şi de ce nu şi opoziţia vor putea găsi resurse ca, la sfîrşitul mandatului, să le puteţi spune bugetarilor că au salariile întregi. Veţi avea tot suportul meu dacă talentul dumneavoastră şi al Guvernului va fi pe măsura momentului şi nevoii de a restabili veniturile bugetarilor"", a declarat Băsescu.

Potrivit economica.net, pentru a se recupera integral pierderea din 2010, salariile angajaţilor din sectorul bugetar ar trebui să crească cu circa 16%.

La jumătatea lui 2012, salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25%. O parte din tăiere a fost recuperată anul trecut, când salariile au crescut cu 15%.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a început discursul în plen cu rugămintea către Opoziţie de a reveni în Legislativ.

"Aici e locul de dezbatere a problemelor politice şi a celor administrative care ţin de Parlamentul României (...) Dacă avem un garant real al democraţiei în România, acesta este Parlamentul. Oricât l-am critica, în situaţii de derapaj el vine şi le corectează (…) Nu este cea mai bună soluţie să subminezi cea mai importantã instituţie a statului român”, a spus preşedintele.

El a arătat că regretă "în modul cel mai sincer" că Opoziţia lipseşte miercuri din Parlament, la fel ca la toate discursurile sale.

Pe de altă parte, şeful statului a arătat că trebuie găsite soluţii pentru ca salariile bugetarilor să fie reîntregite de la 1 iunie.

Nu în ultimul rând, şeful statului a cerut din nou respectarea rezultatelor referendumului din 2009, respectiv trecerea la Parlament unicameral cu 300 de membri şi trecerea la votul uninominal pur.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.