ULTIMA ORĂ 24 iunie 2013

Acoperiș în flăcări la Zăbala [FOTO]

de Covasna Media | 887 vizualizări

Duminică dimineaţa, dispeceratul comun ISU - SAJ al judeţului Covasna a fost informat despre producerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Zăbala.

Trei echipaje din cadrul Secției de Pompieri Târgu Secuiesc, alături de alte două echipaje ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Covasna și Zăbala, s-au deplasat la locul indicat pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările se manifestau la acoperișul casei de locuit și la cel al anexelor gospodărești cu posibilitate de propagare la casele din apropiere.

Intervenția pompierilor militari și voluntari a durat peste 3 ore din cauza cantității mari de materiale combustibile și a dus la înlăturarea pericolului extinderii flăcărilor la casele învecintate și la salvarea parterului locuinței afectate.

În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă efectul termic al curentului electric cauzat de un cablu electric neizolat corespunzător, au ars acoperişul casei din lemn cu învelitoare din ţiglă pe o suprafaţă de circa 350 de mp, acoperișul anexelor gospodărești pe o suprafață de aproximativ 150 de mp și alte materiale combustibile depozitate în construcțiile afectate.

Din fericire, în urma acestui eveniment nu s-au înregistrat victime.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Plt. Tolvaj Marian-Marius

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.