ULTIMA ORĂ 18 decembrie 2013

Acciza la carburanţi, amânată până la 1 aprilie 2014

de Covasna Media | 687 vizualizări

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, în cadrul şedinţei de guvern, că preşedintele Traian Băsescu l-a informat, în cadrul discuţiei avute anterior la Palatul Cotroceni, că va promulga bugetul pe 2014 în cursul zilei de miercuri.

Scandalul Ponta – Băsescu pe tema bugetului s-a încheiat, rămâne cel dintre PSD şi PNL. Traian Băsescu a promulgat bugetul, iar acciza la carburanţi a fost amânată pentru trei luni. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri. Astfel, primul ministru nu mai duce un război pe două fronturi, după armistiţiul cu Băsescu, şi se concentrează pe unul singur, cel cu Crin Antonescu.

„Am discutat în cadrul Coaliţiei, după care, împreună cu vicepremierul Daniel Chiţoiu am fost şi am discutat şi cu preşedintele Băsescu. Astăzi, preşedintele va trimite la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului pe anul 2014. Tot astăzi, în baza unui compromis politic pe care sunt convins că îl înţelegeţi, vom amâna cu trei luni intrarea în vigoare, până pe 31 martie, a accizei la carburant, cea de 7 eurocenţi, cu obligaţia comună ca, în ianuarie, odată cu noua vizită a Comisiei Europene şi a FMI, să vedem care e implicaţia pentru buget şi dacă din alte tipuri de venituri putem acoperi ce nu vom încasa în primul trimestru din 2014”, a declarat premierul Victor Ponta, în cadrul şedinţei de guvern.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că nu va promulga bugetul dacă acciza va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând ulterior că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

Miercuri, înaintea şedinţei de guvern, Ponta a avut discuţii atât cu liderii PNL, cât şi cu preşedintele Băsescu, surse oficiale declarând că s-a discutat despre buget.

Înainte de a merge la sediul PNL, Ponta a avut, la sediul Guvernului, o discuţie cu mai mulţi miniştri PSD şi PNL, precum şi cu liderul PC, Daniel Constantin, mai mult de două ore legat de situaţia de la TVR, dar nu a ajuns la un acord, astfel că a vrut să vorbească cu liderul PNL, Crin Antonescu.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.