ULTIMA ORĂ 3 noiembrie 2013

3 Noiembrie – Ziua Vânătorilor de Munte

de Covasna Media | 737 vizualizări

Ziua Vanatorilor de Munte 31 ianuarie 2010 086

Voi încerca să prezint date din istoria vânătorilor de munte, dar şi din cea a Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireşoaia”, batalion dislocat în municipiul Sfântu Gheorghe.

Marele Cartier General român, prin Ordinul nr. 294 din 16 noiembrie 1916, a decis ca Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti să fie transformată în „Corpul Vânătorilor de Munte”, cu un efectiv de 2000 de combatanţi.

Aşadar, într-o zi mohorâtă de toamnă din luna noiembrie 1916, când trupele kaizerului german şi ale cezarului Austro-Ungariei au invadat Oltenia şi Muntenia, în cazarma Regimentului 4 Roşiori din cartierul Cotroceni al Bucureştiului se adunau viitorii vânători de munte, recrutaţi din întreaga armată. „În zilele acelea de îndurerare obştească, vânătorii de munte se adunau la Bucureşti. Zilnic soseau soldaţi din toate colţurile ţării” (mr. Teodor Radu, „Vânătorii de Munte”).

În vălmăşagul creat în urma pierderii „Bătăliei pentru Bucureşti”, vânătorii de munte au trebuit să-şi rezolve singuri problemele legate de aprovizionare şi de obţinerea celor necesare pentru deplasarea în necunoscut.

La 3 decembrie 1916, cu trei zile înainte ca trupele germane să intre în capitala ţării, declarată „oraş deschis”, vânătorii de munte s-au pus în marş spre Moldova.

Au intrat în Târgu Neamţ pe 3 ianuarie 1916, „după o lună de zile de pribegie”. Vânătorii de munte au fost întâmpinaţi de oficialităţile oraşului şi de populaţie.

Zona în care a operat Batalionul de Vânători de Munte era delimitată de oraşul Târgu Ocna, Dealul Cireşoaia, Vârful Coşna şi Târgu Trotuş, având o suprafaţă de aproximativ 70 km pătraţi.

Bravura, curajul, spiritul de luptă şi dispreţul faţă de moarte manifestate de vânătorii de munte le-au atras aprecieri unanime din partea trupelor franceze, ruse şi române. Pretutindeni, vânătorii de munte s-au remarcat prin efortul depus, prin comportarea demnă şi bravura dovedite pe câmpul de luptă, sub focul adversarului, pentru ţinuta şi ordinea ce i-au caracterizat. În luptele de patrule au fost neîntrecuţi şi nimeni nu le-a putut înfrânge rezistenţa, tenacitatea şi dârzenia.

După ocuparea Budapestei, vânătorii de munte au participat la menţinerea ordinii în oraş, fiind repartizaţi pe batalioane diviziilor de infanterie şi cavalerie.

După retragerea armatei române din Ungaria, în toamna anului 1919, Regimentul 8 Vânători de Munte a fost dislocat în garnizoana Braşov, unde şi-a început activitatea în condiţii de pace.

În luna iunie 1941, hotărârea de a ataca armatele ruseşti, din Finlanda şi până la Marea Neagră, fusese luată. Vânătorii de munte se găseau în faţa unui nou şi teribil examen moral şi de voinţă. Erau ei pregătiţi pentru un război ofensiv gigantic, al cărui final nu putea fi decât victorios, în viziunea fuhrerului german, şi imprevizibil, după cum considerau o mare parte dintre români?

Vânătorii de munte – cadre şi trupă – au înfruntat cu stoicism vicisitudinile vremii şi lipsurile de toate felurile. Animaţi de dorinţa de a-i învinge şi de a-i alunga pe cotropitori, ei au pus mai presus de toate îndeplinirea misiunilor încredinţate. Dar puţini dintre ei bănuiau ce încercări îi aşteptau în următoarele zile, săptămâni, luni şi ani.

În urma unei strălucite biruinţe (bătălia de la Belosjorka), iată cum s-a adresat generalul de divizie Gheorghe Avramescu (comandantul Corpului de Munte), în scris, fiecărui soldat din subordine:

„... Să nu uiţi, camarade, să arăţi: că inamicul a atacat ca roiul de albine, zi şi noapte, fără răgaz, cu tancuri care s-au dus adânc în spate, fără a te îngrozi, că te-au înconjurat de nenumărate ori, dar ai stat neclintit la post; că ai răbdat de foame, de sete şi de frig, dar n-ai disperat şi n-ai pierdut nădejdea în victorie.

Să nu uiţi să spui, camarade, că ţi-ai ţinut jurământul făcut patriei, Regelui şi Conducătorului Ţării.

Să te închini, camarade, pentru fraţii tăi de arme căzuţi pe câmpul de bătaie.

Să-ţi aduci aminte de şefii care te-au condus şi ţi-au asigurat izbânda!”

Anul 1942 a fost deosebit de greu, chiar dacă s-au repurtat unele victorii de prestigiu, îndeosebi în Crimeea. Au fost înregistrate pierderi dureroase, îndeosebi în rândul cadrelor cu experienţă, dar şi al trupei, rămânând aproximativ 57 % din luptătorii specializaţi pentru acţiunile de munte.

Trecerea în revistă, pe scurt, a modului cum şi-au îndeplinit vânătorii de munte misiunile în campaniile din anul 1943 şi până la 1 septembrie 1944 scoate în evidenţă faptul că aceasta este perioada cea mai grea din viaţa lor, că acum au trecut prin cele mai grele încercări şi au executat cele mai complexe misiuni: urmărire, atac, apărare, ofensivă într-un raion fortificat, lupta împotriva partizanilor, lupte de lichidare şi de menţinerea unor capete de pod, evacuare pe mare şi, în final, operaţii rezultate din actul de la 23 august 1944.

Participarea vânătorilor de munte la operaţiunile de apărare şi ofensive pe teritoriul naţional, în perioada 1 septembrie – 20 octombrie 1944, se înscrie ca un aport de primă importanţă la efortul de război al României după 23 august 1944. De la Sfântu Gheorghe până la Salonta nu a existat sector mai important al frontului românesc unde să nu fi acţionat vitejii vânători de munte.

În campaniile celui de-al doilea război mondial, vânătorii de munte au acţionat într-un spaţiu geografic uriaş, delimitat la nord de Rostov pe Don, Izium (la sud de Harkov), Cremenciug, Fastov, Vinnita, Lvov, Vârful Stog, Halmeu, masivul Bukk, Munţii Metaliferi, Zvolen, Koetin; la sud, Munţii Caucazul Mare, litoralul sudic al Crimeii, Constanţa, Bucureşti, Târgu Cărbuneşti, Haţeg, Crişul Negru, Oradea, Debreţin, Eger, cursul mijlociu al râului Ipel, Levice, Nitra, Hodonin, Jihlava; la est, Izium, Voroşilovgrad, Nalcik; la vest, Pardubice, Jihlava. În linie dreaptă, de la Nalcik (Caucaz) la Jihlava (Cehoslovacia) sunt 2160 km, presăraţi cu mormintele vânătorilor de munte români, care au căzut la datorie, cu credinţa că au făcut onoare ţării, dar cu sufletul neîmpăcat că au murit departe de ea, pentru atingerea unor scopuri care îi serveau prea puţin interesele.

Pe tot parcursul campaniilor celui de-al doilea război mondial, vânătorii de munte şi-au dovedit calităţile de luptători neînfricaţi, bine pregătiţi, disciplinaţi, rezistenţi la eforturi şi lipsuri materiale, gata de sacrificiul suprem. De aceea, ei şi-au meritat pe deplin respectul şi dragostea întregului neam românesc, respectul şi teama adversarului, dar şi răzbunarea celor care au simţit pe propria lor piele cxalităţile acestui corp de trupă de elită al armatei române.

La terminarea celui de-al doilea război mondial, care pentru vânătorii de munte au însemnat aproape şapte ani de campanie, şi care a fost purtat pe teritoriul de astăzi a opt state, aceste trupe au lăsat pe câmpurile de bătaie peste 74000 de morţi, răniţi şi dispăruţi, de aproape două ori efectivele cu care începuseră războiul. Dintre aceştia, 60000 au fost pierduţi numai în zone inadecvate mediului lor real şi preferat de luptă – muntele.

La mulţi ani!

Preşedintele A.N.C.M.R.R. Covasna

Col. Ioachim Grigorescu

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Dan Ramf, 9 ianuarie 2014
La Multi Ani tuturor! M-ar interesa f. mult daca mai exista in tara veterani care au fost vanatori de munte!As dori sa-i inregistrez,sunt profesor de istorie ,bunicul meu a fost in divizia 3 munte citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.