TURISM 4 aprilie 2012

Unde mergem în vacanță

de Székely Emőke | 605 vizualizări

În weekend a avut loc la Braşov un Târg de Turism la care au participat şi societăţi covăsnene.

Mai sunt câteva săptămâni până la deschiderea oficială a sezonului estival, așa că nu e de mirare că târgurile de turism sunt „la modă” în perioada aceasta. Unul a avut loc la sfârșitul săptămânii la Brașov, iar printre exponanți s-au numărat și firme sau instituții covăsnene.

Ce destinații sunt la modă?

Am stat de vorbă cu administratorul unei firme de turism din Sfântu Gheorghe, Lázár Endre, pentru a afla ce destinații îi atrag pe covăsneni. „Preferatele rămân în continuare țările din Balcani. Cea mai mare parte a turiștilor covăsneni merg în Turcia, Grecia și Bulgaria. Costurile vacanțelor în aceste țări sunt mici, iar serviciile bune. Dacă până anul trecut numărul unu în materie de destinații a fost Grecia, acest lucru s-a schimbat puțin, probabil din cauza situației instabile din această țară. Turistul însă trebuie să înțeleagă că acele lucruri pe care le vede la televizor, se petrec în Atena, iar grecul știe foarte bine că trăiește din turism, așadar serviciile au rămas la fel de bune, mai ales în insule” – spune Lázár Endre.

Numărul turiștilor nu a scăzut

Deși lumea se plânge de criză, când vine vorba de vacanțe cu toții încercăm să ne oferim câteva zile departe de casă. Lázár Endre spune că numărul turiștilor este în continuă creștere și a dezmințit zvonul potrivit căruia odată cu criza omul renunță la vacanță. „Criza mondială o simțim și noi, agențiile de turism. O simțim la buzunar, dar nu la numărul turiștilor. Oamenii cheltuiesc mai puțini bani pe vacanță, dar nu renunță la ea. De exemplu, cei care anii trecuți se cazau la hotel de patru stele, acum se mulțumesc cu unul de trei stele, cei care plecau de două ori pe an, acum pleacă doar o dată, sau cei care obișnuiau să viziteze țări îndepărtate, merg acum în Turcia sau Grecia” – povestește Lázár Endre.

Tendinţa anului – City Break-uri

Ca o tendință a anului, putem aminti scurtele escapade în marile orașe europene. Acestea sunt din ce în ce mai îndrăgite și de obicei sunt legate de un concert sau eveniment sportiv. De exemplu, sunt oferte de plecare la Viena, Salzburg sau Budapesta, unde turistul va merge la un concert Andre Rieu, după care mai are la dispoziție 2-3 zile pentru plimbare prin oraș și cumpărături. Lázár Endre spune că la mare căutare sunt astfel de mini vacanțe la Londra, Paris, Praga și Viena, iar costul lor depinde de cerințele clientului, de la 200 de euro în sus.

Ungaria atrage români

La târgul de turism de la Brașov vizitatorii au avut parte de o prezentare a destinațiilor din Ungaria. Potrivit datelor Institutului de Statistică de la Budapesta, tot mai mulți români își aleg să meargă în vacanță în țara vecină. Din ofertele prezentate de firmele de turism ungare, reiese că din ce în ce mai multe hoteluri se axează pe servicii care se adresează familiilor cu copii, așadar destinații ca Gyula, Hajdúszoboszló, lacul Tisa sau Velence sunt perfecte pentru familii cu copii.

Străinii vor excursii tematice

Tot de la Lázár Endre am aflat că turiștii străini și-au schimbat din năravuri, nu mai vor vacanțe de genul „turul Transilvaniei”, ci mai degrabă câteva zile de liniște, în care se pot odihni în natură. „Sunt la căutare vacanțele tematice. De exemplu, unii vor să observe plante sau animale în Carpați, alții doresc câteva zile la țară, unde pot călări în voie. În topul preferințelor străinilor pe loc fruntaș se află Transilvania, dar mulți aleg să meargă și în Maramureș” – ne-a declarat Lázár Endre.

CJ și SVESZ, de asemenea la expo

Consiliul Județean Covasna a avut propriul stand la târgul de la Brașov. Consilierul local din cadrul CL Sfântu Gheorghe, Gazda Zoltan, a fost cel care a stat la stand, pe el l-am întrebat dacă promovarea județului de către CJ este sau nu una benefică. „La București standul nostru a avut mai mult succes, aici se pare că nu sunt atât de mule persoane interesate de ceea ce avem noi de oferit. O explicație ar putea fi distanța relativ mică între Brașov și Covasna” – spune Gazda.

SVESZ a fost reprezentat la târg de mai mulți membri, aceștia au adus oferte în materie de alimentație publică, rezultatul urmând să îl vedem mai târziu, când vom ști dacă turiștii aleg sau nu să ia masa la unul dintre restaurantele din Sfântu Gheorghe.

Să folosim cardul

Experiența lui Lázár spune că românului îi este frică de plata cu cardul. De aceea firma condusă de el, Transilvania Tourist Service, a construit un website modern unde turistul este îndemnat să își aleagă serviciile dorite, de la transport la hotel, să își facă rezervarea online și să efectueze plata cu cardul. Tendința este de creștere în această privință, dar se pare că mai avem unde evolua, încrederea populației în plata cu cardul fiind destul de mică.

Ce spun covăsnenii

Realizatoarea de emisiuni radio Both Ildikó se gândește deja la vacanță. Va merge împreună cu soțul și fetița ei în Ungaria, cel mai probabil la Gyula. „Este un oraș mic, unde serviciile oferite de hotelieri sunt potrivite pentru familiile cu copii mici. Nu vreau să ne petrecem vacanța în țară pentru că aici, deși avem multe locuri frumoase, nu prea ai ce face. Unii și-au construit pensiuni frumoase, dar fără prea multe oferte pentru turiști. Nici la mare nu vreau să mergem pentru că e murdar și aglomerat” – ne-a spus Ildikó.

Csere Mihály, informatician din Sfântu Gheorghe, a fost deja în concediu o săptămână. El spune că probabil vacanța de vară o va petrece acasă, zugrăvind, pentru că și asta trebuie făcut. Totuși, tânărul nu exclude eventualitatea unor escapade de câteva zile în țară sau chiar peste hotare, spunând că cea mai importantă este odihna, indiferent de destinație.

O mamă a doi copii, Ana Maria Bradu, este de părere că sunt multe locuri frumoase la noi în țară și până ce nu le vizitează pe toate, nu vrea să plece în vacanță în străinătate. „În vara acestui an vom merge probabil la mare, pentru că este important ca cei mici să fie măcar o săptămână acolo. Vom alege Vama Veche pentru că am mai redus bugetul pentru vacanțe. Important e să ne simțim bine și să mai scăpăm de rutina zilnică” – este de părere femeia.

Oferte sunt destule, pentru toate buzunarele. Indiferent dacă alegeți muntele sau marea, să vă petreceți concediul în țară sau străinătate, cele câteva zile libere sunt necesare oricui, de la copii la adulți.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.